14.1 C
Sibiu
miercuri, 10 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Primăria Sibiu face precizări despre asistenta hărțuită la Loamneș

Știri din Județ

Publicitate

Poziția Primăriei Sibiu cu privire la hărțuirea asistentei medicale ATI în localitatea Loamneș:

Referitor la cazul asistentei ATI din județul Sibiu care a fost hărțuită de vecinii săi, facem următoarele precizări pentru corecta informare a publicului:

Incidentul legat de hărțuirea asistentei ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu nu a avut loc în municipiul Sibiu, ci în comuna Loamneș. Facem această precizare clară deoarece știrea a fost difuzată în cele mai multe publicații fără acest detaliu important. Considerăm că lipsa unei documentări temeinice a acestei știri a adus atingere imaginii municipiului Sibiu, un oraș care a arătat mereu și a excelat prin comunitatea sa tolerantă, deschisă și solidară în momente de criză.

Comunitatea municipiului Sibiu s-a mobilizat exemplar, ca de fiecare dată, în a da o mână de ajutor atât persoanelor aflate în situații dificile în contextul izolării, cât mai ales spitalelor sibiene, un număr mare de firme, persoane fizice și ONG-uri donând pentru dotarea acestora. Comunitatea noastră a înțeles rolul major pe care îl are personalul din spitale, acesta fiind prima linie de luptă împotriva acestui virus. Din acest motiv facem tot ce ne stă în putință pentru a-i proteja.

Primăria Sibiu condamnă o astfel de atitudine, care considerăm că provine din insuficienta informare cu privire la modalitatea de transmitere a acestui virus și lipsa de empatie pentru semeni.

Primăria Sibiu transmite și cu această ocazie respectul și aprecierea față de personalul medico-sanitar. Pentru a sprijini și proteja această categorie de personal din sistemul sanitar public, în baza prevederilor HG 201/18.03.2020, Primăria Sibiu a rezervat trei unități de cazare de tip hotel din Sibiu pentru personal medico-sanitar care interacţionează cu pacienţi şi care optează pentru o formă de cazare în afara domiciliului după programul de lucru, ca măsură preventivă împotriva răspândirii virusului. De asemenea, a fost rezervată o unitate de cazare de tip hotel pentru personalul medico-sanitar confirmat cu COVID-19, care nu necesită internarea, prevenind infectarea familiilor acestora.  

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

O nouă lume a fotografiei se deschide la Sibiu

Cursuri de volei pentru fete la Șura Mică

La Cristian s-a deschis o secție de Taekwon-do