11.2 C
Sibiu
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
spot_img
spot_img

Ceremonie de citire a ordinelor de acordare a gradului militar

Știri din Județ

Publicitate

Absolvenţii promoţiei „Regele Mihai I-100” şi cadre militare ale Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Terestre, gl.mr. Iulian Berdilă, miercuri, 28 iulie, la ceremonia de citire a ordinelor de acordare a gradului militar.



Evenimentul a avut loc pe platoul instituţiei, prilej cu care reprezentanţii fundaţiilor „General Ştefan Guşă”, „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, Secţiunea militară a ASTREI și ai băncii Raiffeisen S.A. Sibiu au oferit diplome de excelenţă şi premii celor mai merituoşi absolvenţi.

Publicitate



Tot în acest cadru festiv, reprezentanții promoției „Regele Mihai I-100” le-au înmânat colegilor din anul II «Cheia Academiei Fortelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu». Două generații s-au aflat față în față, participând, astfel, la continuarea tradiției de transmitere a performanței, a calității și a disciplinei.




Foto: Elena Andrei

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Patru puncte pentru echipele sibiene din liga a treia

Târgul Național de Ecoturism debutează la Sibiu

Târg caritabil pentru copiii din Netuș și Iacobeni

Dacian Fall 25 se desfășoară și la Cârțișoara

Exercițiul MOBEX a avut loc la Poligonul Poplaca