17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

Șelimbăr: Finanțare de 124 de milioane de lei, aprobată pentru ADI Transport Metropolitan

Știri din Județ

Cererea de finanțare a proiectului „Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei Metropolitane Sibiu”, depusă în cadrul Componentei 10 a PNRR, a fost aprobată, anunță ADI Transport Metropolitan Sibiu, din care face parte și comuna Șelimbăr, anunță reprezentanții Primăriei Comunei Șelimbăr.

Valoarea totală a cererii de finanțare asigurate este în cuantum de 124.312.893,87 lei inclusiv TVA.

Cele 36 de autobuze electrice care vor fi achiziționate cu ajutorul finanțărilor în cadrul PNRR vor crește capacitatea de transport, permițând astfel extinderea transportului public spre cele 9 localități din zona periurbană deservite de ADI Transport Metropolitan Sibiu: orașele Cisnădie și Ocna Sibiului și comunele Șelimbăr, Sadu, Șura Mare, Șura Mică, Cristian, Poplaca și Roșia. În cadrul aceluiași proiect se vor achiziționa 12 stații de încărcare rapidă și 36 de stații de încărcare lentă pentru autobuze. De asemenea, este inclusă și cumpărarea a 71 de stații de încărcare a mașinilor electrice care vor putea fi utilizate de public.

ADI Transport Metropolitan a depus pe apelul 2 al PNRR un al doilea proiect pentru achiziția a încă 20 de autobuze electrice, care să suplimenteze capacitatea de transport în zona deservită de această Asociație.

”Introducerea autobuzelor electrice pe rutele care leagă orașele și comunele membre ale ADI Transport Metropolitan Sibiu de Municipiul Sibiu reprezintă o inițiativă de o importanță fundamentală privind dezvoltarea unei mobilități urbane accesibile și sustenabile, autobuzele urmând a deveni o alternativă de transport sigură și de încredere, la îndemâna tuturor cetățenilor”, anunță ADI Transport Metropolitan.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu