Miercuri, 25 ianuarie 2023, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu, alături de super eroii colectării selective, au ajuns la elevii din Biertan. Aceștia i-au învățat pe cei mici despre tainele colectării selective și nu numai.
“După atâtea vizite în școli am ajuns la concluzia că, cei mici sunt interesați de colectarea separată a deșeurilor, dar au nevoie și de ajutorul nostru.

Ei știu teoria mai bine decăt noi adulții pentru că au recipientele de colectare atât acasa, cât și la școala.
Având recipientele de colectare selectivă în apropiere, elevii sunt încântați să facă un bine planetei.
Împreună cu echipa Eco-Sal Mediaş am povestit despre tainele deșeurilor de ambalaje, iar cei mici au promis că vor avea mai multă grijă și vor fi mult mai atenți când vor avea de aruncat „gunoaie”.
În perioada școlară mică are loc o creștere simțitoare a caracterului explicit al înțelegerii, curiozitatea se diversifică, se dezvoltă imaginația reproductivă și cea creatoare, ceea ce ne face să credem că acum este cea mai bună perioadă pentru creearea unor obiceiuri sustenabile” – transmit reprezentații ADI ECO Sibiu.
