30.2 C
Sibiu
duminică, 07 iulie, 2024

„Cufărul călător” a ajuns la Valchid, comuna Hoghilag. Daniela Cîmpean: „Copiii au acces la un program de calitate, derulat de specialiști și susținut de Consiliul Județean Sibiu”

Știri din Județ

După ce săptămâna trecută și-a început călătoria din Jina – Mărginimea Sibiului, „Cufărul călător” a ajuns la Valchid, localitate din Podișul Hârtibaciului.

Proiectul derulat de Muzeul Astra, cu susținerea Consiliului Județean Sibiu, se adresează elevilor din învățământul școlar primar și are ca scop promovarea materiilor prime și a meșteșugurilor tradiționale prin care, odinioară, erau prelucrate în gospodării și transformate în obiecte necesare traiului.

Publicitate

Tema prezentării a fost lâna, copiii descoperind atât uneltele necesare prelucrării, cât și produsele finite.

„Și aici am întâlnit copii curioși să afle cum bunicii reușeau să transforme lâna în obiecte de îmbrăcăminte călduroase, plăcute la purtat. Prin acest proiect ne asigurăm că tinerele generații vor afla cât mai multe despre felul în care trăiau și se gospodăreau înaintașii noștri”, a declarat Daniela Cîmpean, prezentă între elevii și profesorii școlii din Valchid.

Cufărul cu lână va rămâne la dispoziția copiilor și a cardelor didactice din Valchid până la finalizarea tuturor activităților educative, acestea fiind prezentate atât în Manualul educatorului, cât și în fișele-suport.

„Cufărul călător” are cinci teme distincte – lâna, lemnul, lutul, fibrele vegetale și pânza, iar în perioada următoare va poposi în școli de pe Valea Târnavelor și Valea Hârtibaciului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Mașină distrusă complet de foc la Dumbrăveni