18.1 C
Sibiu
miercuri, 26 iunie, 2024

Sibienii vor putea efectua spirometrii gratuite, în mall-urile din oraș, în cadrul Campaniei Antifumat 2024

Știri din Județ

Săptămâna viitoare, în zilele de 29 și 31 mai, echipamedicală a Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu efectuează gratuit spirometrii pentru cetățenii care doresc să își evalueze gradul de sănătate a plămânilor.

Sesiunile de spirometrii gratuite vor fi organizate, după cum urmează:

Miercuri, 29 mai 2024, orele 11:00 – 13:00, în Mall Shopping City Sibiu

Publicitate

Vineri, 31 mai 2024, orele 11:00 – 13:00, în Mall Promenada Sibiu

Spirometria este un test simplu, neinvaziv: persoaneleexpiră într-un dispozitiv și primesc pe loc rezultatulinvestigației, din care rezultă capacitatea funcțională a plămânilor. Acțiunile fac parte din cea de-a VII-a ediție a Campaniei Antifumat 2024, derulată de Spitalul de Pneumofiziologie Sibiu.

Fumatul determină în principal aparițiaBronhopneumopatiei cronice obstructive (BPOC) – o boală inflamatorie cronică, ce duce la limitarea progresivă a fluxului de aer în căile respiratorii. Riscul de a dezvoltă BPOC este în relație atât cu cantitatea de tutun fumată pe zi, cât și cu numărul de ani de fumat.

„Este important ca cei care sunt fumători, chiar dacă nu resimt încă simptome îngrijorătoare, să vină la controaleperiodice, precum și efectuarea acestor spirometrii, întrucât astfel putem preveni o deteriorare accentuată a capacității pulmonare. În plus, bolile obstructive cronice respiratorii evoluează treptat și atunci este indicat ca funcția pulmonară să fie monitorizată regulat”, spune dr. Sebastian Buga, medic pneumolog Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

Cea mai utilă investigație pentru diagnosticarea BPOC, permițând și aprecierea severității afectării pulmonare este spirometria. Medicul mai poate recomanda și efectuarea unei radiografii toracice, analize de laborator și, în cazuri selectate, de CT toracică (dacă există suspiciune de asocierea unui cancer pulmonar). În evoluția BPOC pot apărea complicații: insuficiență respiratorie (care în stadiile terminale devine oxigenodependență), cord pulmonar cronic sau cancer pulmonar, mai ales dacă se menține statutul de fumător.

Renunțarea la fumat este principalul factor care poate încetini evoluția bolii.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Festivalul Agnita Music Fest

De Rusalii, s-a încins hora în Tălmaciu

Burduf Challenge – 2024 Râu Sadului

A început Bursa de Spectacole de la Sibiu!