22.9 C
Sibiu
sâmbătă, 28 septembrie, 2024

Adunarea Asociației Ortodoxe „Oastea Domnului”, la Catedrala Mitropolitană din Sibiu

Știri din Județ

Catedrala mitropolitană din Sibiu a găzduit sâmbătă, 22 iunie, adunarea Asociației Ortodoxe „Oastea Domnului”. Sute de membri ai Oastei Domnului din întreaga țară s-au adunat la Sibiu la tradiționalul eveniment organizat de Rusalii și s-au rugat împreună la slujba Vecerniei oficiată de un sobor de preoți și diaconi.


La slujba Vecerniei a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, care i-a binecuvântat pe membrii Oastei Domnului și le-a ținut un cuvânt de învățătură.

„Crucea pe care trebuie să o purtăm este un dar de la Dumnezeu, iar dacă știi să o porți cum trebuie, ți-o poartă El. Să vă ajute Dumnezeu să puteți să purtați crucea credinței să nu lăsați să se stingă candela credinței sau doar să pâlpâie, ca semna al lipsei de untdelemn. Puneți-L pe Hristos în suflet, căutați cu timp și fără timp să intrați în lăcașul cel sfânt și nu rămâneți la intrare, ci mergeți până în față, în fața Sfintei Mese, în fața Sfântului Altar și îngenunchind, să spuneți:« Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși.» adaugi apoi mai tare, «dintre care cel dintâi sunt Eu. Amin!» Slăvit să fie Domnul!” a spus ierahul.

În ziua de sărbătoare a Rusaliilor, membrii Oastei Domnului din întreaga ţară şi chiar din diaspora s-au adunat în Catedrala mitropolitană din Sibiu pentru a se ruga lui Dumnezeu ca sufletul celui care a întemeiat această mişcare spirituală din cadrul Bisericii Ortodoxe Române să se odihnească pe vecie în Împărăţia Cerurilor.

În anul 1923, părintele Iosif Trifa a întemeiat la Sibiu mişcarea spirituală numită “Oastea Domnului”, prin înfiinţarea foii “Lumina satelor”, publicaţie ce chema credincioşii să se “înroleze” la o nouă lucrare duhovnicească. În anii următori, mişcarea a câştigat foarte mulţi adepţi şi s-a bucurat de binecuvântarea Mitropolitului Nicolae Bălan, care a susţinut această iniţiativă a părintelui Iosif Trifa.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Medicul Liliana Coldea a fost arestată pentru 30 de zile!

FC Hermannstadt a cedat la trei goluri la Ploiești

Sibiul celebrează Noaptea Cercetătorilor