Muzeul de Artă Contemporană din cadrul Muzeului Național Brukenthal organizează sâmbătă, 29 iunie 2024, ora 10:00, expoziția „Camilian Demetrescu – Întoarcere / Ritorno”, curator Cornelia Bujin, comisar expoziție Alexandru Constantin Chituță. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 29 iunie 2024, de la ora 10:00
Cu această ocazie se va deschide noul spațiu expozițional de la etajul 1 al Muzeului de Artă Contemporană, de pe strada Tribunei nr.6.
La eveniment vor participa: doamna Raluca Turcan, Ministrul Culturii, domnul Federico Mollicone, președintele Comisiei de Cultură din cadrul Parlamentului italian, familia Demetrescu, ES doamna Gabriela Dancau, Ambasadorul României în Italia.
Paul Constantin Demetrescu, cunoscut sub numele de Camilian Demetrescu, s-a născut la Bușteni în România, pe 18 noiembrie 1924, într-un context istoric, politic și cultural dens de evenimente care vor marca profund dezvoltarea socio-economică și culturală a țării în perioada postbelică. Definirea și înscrierea figurii sale ca artist, ca om, ca intelectual într-o schemă preconcepută nu este posibilă. Viziunea sa poetică și antropologică asupra ființei umane și a artei depășește orice definiție. Experimentator neobosit al stilurilor artistice, cu un profund respect și dragoste pentru natură și o sensibilitate înnăscută de a surprinde cele mai variate și intime aspecte ale ființelor umane, a știut, cu conștiința și spiritualitatea sa artistică, să aprofundeze și să depășească naturalismul pictural, realismul socialist, arta abstractă, până a ajunge la o viziune reînnoită a artei sacre, în apărarea marilor valori universale ale ființei umane.
Am putea spune că adevărata sa genialitate a constat în a căuta neîncetat un dialog între om și artă, între om și om, între om și angajamentul social, între om și transcendență, creând de fapt un adevărat limbaj al sentimentelor, imprimând în fiecare operă o lumină interioară efectivă și nu doar o proiecție “a luminii lumii”. Arta sa, atât cea din perioada abstractă cât și cea din perioada figurativă religioasă, este rodul “emoțiilor umane fundamentale” și este ceea ce motivează astăzi motivele acestei expoziții care îl vede întorcându-se, la o sută de ani de la naștere, în țara sa de origine.
Dacă operele abstracte (1970-1980) devenite iconice, formează inima expoziției, traseul conceput în totalitatea sa este gândit în mod cronologic ca o poveste a misiunii spirituale a unui artist care a trăit ca exilat disidența politică față de acel totalitarism care capturase patria sa. Această disidență culturală, față de o anumită lume occidentală care a pierdut sensul fiecărui lucru înecându-se în relativism și nihilism, constituie inima pulsantă a cercetării sale culturale, estetice și artistice, care este interesant de pus în lumină și de povestit ca valoare umană și estetică.
„Omul începe să trăiască pe măsură ce încetează să se amăgească pe sine însuși”, această expresie a lui Camilian Demetrescu sintetizează și enunță, mai mult decât orice altceva, esența spiritului său artistic. Operele sale, de la cele de la început din anii ’60, până la cele mai recente din anii 2000, au ca factor comun o inspirație care își are rădăcinile nu doar în evenimente și viziuni personale, ci și în acel ansamblu de aluzii și rezonanțe care constituie stratificarea experiențială și culturală ce se întoarce la lumea trăită în copilărie. În operele sale, dimensiunea timpului este un element fundamental pentru înțelegerea lucrării. Timpul său nu este un timp liniar, nu este un timp cronologic, ci este un timp „Cosmic” și „Mitic”, este „Geneza” unde percepția oricărui conținut este cheia simbolică prin care se exprimă și declară diferitele interpretări generate de schimbarea sufletului.
Tema explorată și practicată de Demetrescu este construcția de “icoane-simboluri” cu realizarea de sculpturi din lemn care fac aluzie la zeul dacilor Zamolxes, cum ar fi Masca lui Zalmoxes, Dacica, Tracica, Dor, Măiastra. Utilizarea lemnului în aceste sculpturi este deliberată: evocă pământul, pământul său. Tehnica folosită este aceeași ca pentru realizarea instrumentelor muzicale, cu straturi foarte subțiri de lemn lipite unul peste altul, dând formă acestor figuri mitologice cu forme plastice.
„Eram pictor, dar în acest climat exuberant m-am desprins de pânză, lăsând culoarea să zboare în trei dimensiuni, pe suprafețe flexibile cu o tehnică nouă. Modelam formele cu foi subțiri de lemn, în siluete sinuoase pe care le numeam Cochilii, fixate pe un panou mural sau suspendate în aer. Obiecte intermediare între pictură și sculptură care respirau spațiul cu voluptate, liniștind pereții pe care erau expuse.”
Operele sculpturale din lemn, realizate în exil în Italia la începutul anilor ’70, sunt figuri, forme, spații, situații, foi de placaj, pânză și lamele de oțel modelate în curburile suprafețelor care reprezintă și mărturisesc, de la Dacica, Doina I și II, la Tracica, până la Lupul Mitologic, Cochilia Înaripată, Masca lui Zalmoxes, cât de mult cultura tradiției mitologice și culturale a Daciei a constituit pentru el o sursă de explorare artistică.
Lumea de referință a lui Demetrescu este lumea istoriei mitologice a Daciei, o lume în care cel mai tânăr războinic se aruncă în brațele morții pentru a aduce zeului Zamolxes mesajul de credință. În operele sale sculpturale, monocromia nu este doar o nevoie formală, este reprezentarea însăși a autodeterminării lor, definind un spațiu plastic în care suprafața continuă este prin ea însăși geometrie topologică. În spațiul terestru, atunci, trecutul și prezentul se intersectează pentru a deveni altceva, în timp ce în spațiul mistic asistăm la expansiunea celui spiritual. De aceea numele pe care le atribuie operelor sale fac aluzie directă la mitologia și istoria transmisă a dacilor, la interpretările și semnificațiile lor. Culoarea lemnului patinat al Măștii lui Zalmoxes evocă fără echivoc pământul și forța pe care natura o eliberează.
În opera lui Demetrescu este evidentă, de la început, relația pe care dorește să o stabilească cu spațiul, cu volumele, distanțele, relațiile. Semnul grafic marchează dimensiunea temporală a unei povești care își găsește tridimensionalitatea în volumetriile sculpturale, ca moment de traversare spirituală a unui altundeva care este deja înscris în fiecare formă. În această creație dinamică, semnul are vibrația și respectul tradiției artizanale, unde redescoperirea arhaicității unei atitudini trecute se transformă într-o pasiune care plasează relația dintre forme și cultura tradiției într-un “timp precis”. În acest sens, experiența și linia trasată de maeștri precum Kandinsky, Brâncuși, Arp reprezintă semnul unui dialog exprimat prin simboluri și fiecare semn este un simbol cu propria semnificație.
În munca atentă, minuțioasă, maniacală, diacronică a lui Demetrescu, fiecare semn are astfel o valoare în care am putea atribui primitivului valoarea religioasă, iar mitului modelul. De exemplu, în portofoliul numit “Aștrii”, ceea ce a motivat dezvoltarea expresivă a fost omagierea acelor figuri istorice care au “reprezentat” și “iluminat” cultura României, în timp ce în “Spații” a fost vorba de a reuși să reprezinte diferitele spații de la cel biologic, la cel astral, la cel terestru, la cel mistic, la cel matematic. Semne, spații, forme, una singură dominantă și origine a lumii: cochilia. Cochilia semn, simbol, formă, origine, cheia unei povești despre existență, despre ideea nucleului originar, despre reaproprierea valorilor originale, atât de mult încât să fie forța și matricea generatoare de noi finalități transcendentale și să o regăsim mereu prezentă în reprezentările tapiseriilor figurative.
Toată această imensă masă de lucrări este mărturia încercării artistului de a se elibera de coșmarul “realismului socialist”, după cum afirmă el însuși:
“Pentru a mă vindeca de coșmarul așa-numitului realism socialist, impus de regimul comunist, pe care l-am îndurat timp de douăzeci și șase de ani înainte de exilul meu în Italia în 1969, am trecut la abstracționism. La o artă însă care nu dorea să întoarcă spatele Marii Tradiții, ci să redescopere, în termeni moderni, arhetipurile și miturile pământului meu și ale mitologiilor mediteraneene și orientale, spiritualitatea și viziunea monoteistă și orfică a dacilor, strămoșii mei”. (C. Demetrescu, Jurnal)
Expunând deliberat cercetarea formală, figurativă și sacră care, de la începutul anilor ’80, va ocupa “spațiul” expresiv al maestrului, s-a dorit să se sublinieze alegerea intelectuală și morală, antitetică logicilor pieței, pentru care Demetrescu îmbrățișează o nouă dialectică expresivă și de conversie care răstoarnă acea cronologie recunoscută care vrea ca analiza și creșterea artistică să pornească de la figurativ și să ajungă la abstract. Această alegere va implica nu doar renunțări puternice, ci și închiderea totală din partea lumii criticii care până atunci îl susținuse și îl aclama. Demetrescu alege în mod conștient, cu voința proprie a unei noi cateheze umane, “calea incomodă”, aceea a revenirii la figurativ, care devine și mai vizibilă, tactilă, compozițional iconică, creând adevărate povestiri, cu o construcție estetică care consideră, întâi de toate, reprezentarea spirituală și filosofică a interiorității umane, conform unei compoziții materiale și artizanale precum cea a tapiseriei.
Pentru a înțelege mai bine tranziția de la abstract la figurativul sacru, este importantă și fundamentală lectura critică pe care Giulio Carlo Argan o face lucrării și operei lui Demetrescu. Această lectură filologică referitoare la fluiditatea plastică a sculpturilor o regăsim de fapt în transpunerea figurativă. Iată, așadar, acel fir conducător nu chiar atât de subțire, care unește și încoronează opera lui Demetrescu: “munca manuală” care eliberează mintea și sufletul, care caută și investighează sufletul uman aspirând la o armonie cosmică. O formă de artă veche, cea a tapiseriilor, este în centrul expoziției: Utopia, Alfa și Omega, Cherubino, pe lângă o serie de tempera pe pânză cu ciclul dedicat Sfântului Francisc, Verbo, Mare de Cupru, desene pregătitoare și schițe.
În lungul și intensul parcurs artistic al maestrului, darul creativității este văzut și trăit ca o misiune ecumenică de conversie spirituală care devine mijloc expresiv într-o poetică ce propune o reinterpretare a simbolurilor iudeu-creștine în care limbajul gestual al mâinii are o dublă referință iconografică, atât romanico-bizantină, cât și greco-ortodoxă, a copilăriei sale.
În această nouă evoluție a expresivității, Demetrescu vede infinitele posibilități de alegere date ființei umane de a putea intra în conexiune directă cu imensitatea Cosmosului și unde gestualitatea mâinilor sale devine o invitație explicită de a ști să vadă și să citească potențialul pe care fiecare ființă umană îl are la dispoziție în decursul propriei vieți. Chiar Mircea Eliade, în evoluția relației lor de prietenie și împărtășire filozofică, va scrie despre el în acești termeni: “Artistul știe și vrea să spună prin arta sa că fiecare eveniment cotidian, în aparență nesemnificativ, implică, de fapt, o semnificație simbolică, ilustrează un simbolism primordial, transistoric, universal; și că actul de a decripta aceste semnificații simbolice, deci religioase, ale evenimentelor de orice natură, poate deveni un instrument de iluminare, de răscumpărare”.
La sfârșitul anilor ’70 începutul anilor ’80, restaurarea bisericii intitulate Sfinților Filip și Iacob, la Gallese, în provincia Viterbo, va reprezenta un moment crucial al parcursului artistic al lui Demetrescu, în care opere precum Cămașa Creștină (1977), reprezintă mijlocul prin care se definește redescoperirea unei noi spiritualități. Dacă, așadar, perioada abstractă este dominată de absența culorii, perioada figurativă sacră este dominată de căutarea spasmodică a combinării cromatice și materiale cu un impact vizual puternic, unde simbolul devine elementul de legătură al reprezentării și compoziției. În Marile Cicluri ale Tapiseriilor, artistul explorează și investighează tematicile legate atât de mitologie și spiritualitate, cât și de natură și existența umană. Opere precum Utopia, Alfa și Omega, până la Îmbrățișarea Cosmică, realizată în urma evenimentelor de pe 11 septembrie și donată Papei Benedict al XVI-lea în 2008 – prezentă în sala audiențelor de la Vatican – sunt reprezentarea inspirată și lirică a căutării unei frumuseți estetizante și profetice care aspiră la un viitor de reconciliere a omului cu sine însuși și cu Creatorul său.
Credință, artă, învățătură, inspirație poetică, ecumenism, toate forme ale unei singure credințe atât de puternice și de neclintit încât creează și produce pretutindeni schițe, desene, note, sintagme de lucrări, finalizate sau rămase sub formă de proiect, între care se regăsește realizarea unei tapiserii care reprezintă în mod emblematic mesajul dialectic între religie și condiția umană: Întoarcerea în istorie – Trezirea (1991-1993). Această operă, păstrată la Sălile Vaticanului, în urma voinței maestrului Demetrescu, este donată acum patriei sale iubite ca valoare și simbol al unui gând ales care se îmbină cu cel spiritual. Realizată imediat după sfârșitul totalitarismului, reprezintă mesajul unei libertăți râvnite și în sfârșit regăsite, în care urzeala tapiseriei este dominată de culorile drapelului românesc și, acolo unde odinioară domnea steaua roșie, acum prezența unui mare gol în centru simbolizează revoluția care elimină simbolul tiraniei și, în mod ideal, o înlocuiește grație puterii și forței miracolului divin. Figura Sfântului Gheorghe, patronul României, care se ridică și învinge balaurul – sfârșitul comunismului – cu mulțimea de ochi ai multor tineri morți pentru libertate și, de asemenea, ai multora care se vor îndrepta către noua lume liberă, este compoziția unei opere a cărei valori simbolice și evocative transcende orice altă lectură, purtând la înțelegerea deplină a unui mesaj universal de conversie. În lectura și analiza sincretică a operelor și a figurii lui Demetrescu, dimensiunea exilului a avut o importanță majoră în construirea și creșterea poeticii artistice în care regăsim și astăzi forța unui mesaj care își află rațiunea de a fi în valorificarea memoriei și, cu atât mai mult, în memoria propriilor origini.
Expoziție realizată cu sprijinul Ministerului Culturii, Comisiei de Cultură a Parlamentului Italian, Ambasada României în Italia, Civita Mostre e Musei din Roma.
