20.7 C
Sibiu
luni, 01 iulie, 2024

Rivalii companiei Metro au inaugurat șantierul din Sibiu cu primarul Astrid Fodor

Știri din Județ

Selgros Cash&Cary este considerat principalul rival al Metro în România conform studiilor de piață. Ambele magazine se adresează aceluiași segment de clienți. Ieri, primarul Astrid Fodor a fost invitată să participe la inaugurarea oficială a șantierului. Deși lucrările au început de câteva săptămâni, evenimentul a fost creat pentru imagine.


Primăria Sibiu a acceptat de anul trecut construcția acestui mare magazin la ieșirea din Sibiu spre Mediaș, pe Calea Șurii Mari chiar peste drum de Târgul Obor. Zona este deja foarte aglomerată de trafic. Dar în urma dezbaterii publice, dezvoltatorul și Primăria Sibiu au găsit soluția: un sens giratoriu identic cu cel din Cartierul Arhitecților din dreptul supermarketului Kaufland. Evident că problema traficului nu va fi rezolvată astfel, datorită faptului că și podul peste calea ferată și tot drumul are doar o bandă de mers pe sens. Iar cei care îl tranzitează zilnic știu că aici se formează tot timpul ambuteiaje.

Publicitate

Selgros a cedat o bucată din teren și a construit pe cheltuiala sa sensul griatoriu care va permite și accesul în parcarea magazinului.

Selgros a vrut din 2016 să vină la Sibiu

Compania elvețiană Selgros a cumpărat la Sibiu în 2016 un teren în Șelimbăr între Piața Rahovei și actualul Dedeman. Acolo au inițiat demersurile pentru construirea magazinului, dar proiectul a fost abandonat și terenul re-vândut.

„Acesta va fi un magazin mare, de tip cash & carry, de care vor beneficia toți sibienii și care le va aduce o alternativă binevenită. Pentru noi, ca administrație locală, intrarea Selgros pe piața din Sibiu înseamnă un vot de încredere pentru oraș ca locație economică și le mulțumesc pentru aceasta noilor parteneri ai Sibiului. Le urez succes, mai întâi cu construcția și mai apoi în activitatea comercială care va urma.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

FOTO principal sus: Primarul Astrid Fodor și dezvoltatorul Selgros care îi prezintă planșele. Se remarcă pe masă zecile de dosare groase cu toate aprobările necesare pentru această construcție.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sibiancă dată dispărută

Sărbătoarea cununii la Cârța (Sibiu)

Accident grav pe autostrada A1, Sibiu – Sebeș

Femeie tâlhărită în plină stradă la Sibiu