Un accident de circulație s-a produs în această dimineață pe DJ 106, în localitatea Cornățel.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un sibian, în vârstă de 48 de ani, în timp ce conducea un autocamion ce tracta o remorcă, într-o curbă, a acroșat cu remorca autoturismul care circula din sens opus. Autoturismul era condus de către un cetățean străin, în vârstă de 29 de ani.

Conform SAJ SIBIU, în urma coliziunii, un pasager din autoturism, un bărbat în vârstă de 48 de ani, a suferit un traumatism toracic și a fost transportat la spital.





