17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

Activitățile desfășurate de polițiștii de imigrări în Sezonul Estival

Știri din Județ

Polițiștii de imigrări sunt în continuare la datorie acționând, la nivel național, pentru siguranța cetățenilor în Sezonul Estival 2024.

Pe durata întregului sezon estival, polițiștii vor acționa pentru combaterea migrației ilegale, a șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul țării noastre.

În perioada de referință, vor fi intensificate acțiunile și controalele în locurile și mediile frecventate de străini, precum și în incinta operatorilor economici, atunci când sunt date sau indicii cu privire la existența că în acele locuri sau medii există străini care nu respectă prevederile legale privind regimul străinilor în România.

În acest context, în perioada 1 – 30 iunie 2024, polițiștii de imigrări au desfășurat, la nivel național, 490 de acțiuni, controale și verificări, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate, atât persoanelor fizice, cât și juridice, 809 sancțiuni contravenționale.

De asemenea, au fost depistați în situații ilegale 207 străini, fiind emise 194 de decizii de returnare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu