EDITORIAL: Povestea lor, a românilor forțați de Statul Român să plece din țară

Mulți români rămași în țară, încă mai cred, că vecinii, colegii sau rudele lor au plecat din România așa ca un moft sau dornici de îmbogățire. În realitate, majoritatea românilor au plecat din țară forțați de Statul Român prin legile date și prin oamenii din instituțiile ce îl formează. Ani de abuzuri, birocrație, legislație haotică și împotriva cetățenilor, au forțat milioane de români să plece. Statul Român a rămas la fel de nepăsător. Nici măcar nu știe exact câți români trăiesc efectiv în afara țării.

În deplasările mele în afara țării cu serviciul sau în concediu am întâlnit mulți români care locuiesc pe alte meleaguri. Sunt peste tot în lume împrăștiați. Mulți, însă, în Europa, pentru că mai țin legătura cu părinții, dacă îi mai au, sau mai speră la o întoarcere, cândva în România. Dar cu anii șansele de a se mai întoarce scad.

Au plecat forțați. Acesta este adevărul. Nu pentru că au vrut. Au avut locuri de muncă prost plătite în țară, alții erau șomeri, iar unii au lăsat chiar afaceri și au plecat să o ia de la zero dincolo. Pe toți i-a motivat un singur gând: disprețul față de Statul Român și instituțiile sale. Nu față de România. Să nu confundăm Statul cu Țara.

Statul este un cumul de instituții care se auto-întrețin și își crează legi și reguli pentru a-și justifica existența lor. Toate aceste instituții sunt vii datorită angajaților de acolo. Iar mulți angajați de la stat nu își pot justifica real averile. Nici nu îi controlează la sânge nimeni, doar cazuri izolate de scos ochii presei. În realitatea, când compari declarațiile lor de avere cu salariile mici avute ani la rând până la măririle de acum 3-4 ani, niciunul nu își putea justifica averile din realitate. Cum se explică asta? Simplu: mita.

DNA a fost creat pentru a combate mita omniprezentă în instituțiile Statului Român. Acum este mai puțin vizibilă, dar nu înseamnă că a dispărut. Funcționarii nu se mai încurcă cu 100 de lei, sumele sunt în euro și de ordinul miilor și zecilor de mii. Cu puține arestări prin țară, dar cu o clică uriașă de corupți angajați la stat.

În acest context, timp de 35 de ani, românii, cu curaj, au ales să plece din țară să o ia de la zero. Fără o casă acolo, fără un loc de muncă sigur. Dar majoritatea au reușit. S-au integrat în noua cultură, muncesc și mulți au pus bani deoparte, fac investiții sau firme acolo. Unii, mai nostaligici, investesc în România și după un timp realizează ce țară coruptă avem când dau de cei de Statul Român.

Fie că sunt în Spania, Italia, Germania, Anglia sau în orice altă țară europeană sau de pe alte continente, românii sunt tot mai prezenți. Îi vezi la magazin, în construcții, pe taxi, în birouri etc. Unii au reușit să își facă propriile firme. Majoritatea spun că ce au realizat acolo în 10-15 ani nu ar fi putut face niciodată în România. Din cauza Statului Român. Acolo au facilități fiscale, taxe mici pe salarii, salarii decente, în România avea mega fiscalitate, taxe uriașe pe salarii și controale non-stop cu amenzi și /sau mită.

Românii plecați din țară au povești frumoase, cu bune și cu rele. Dar pentru astăzi am ales una, extrem de sugestivă. Nu voi da numele românului, nici țara unde a ajuns, dar povestea lui este povestea mutora dintre cei plecați.

În România, tânăr fiind, imediat după Revoluție s-a apucat de o mică afacere în industria lemnului. Mică în sensul că lucra la început singur. Apoi a mai angajat 2 oameni, apoi 5. Treptat a început să se dezvolte afacerea cu muncă de dimineață până noaptea. Dar imediat, au apărut controalele. Primii veniți în control l-au și învățat cum se procedează: Plicul cu suma de X, că dacă ne apucăm de control tot găsim ceva. Și a dat plicul. Deși știa că face totul corect.

Apoi au venit alții și au cerut plicul mai gros, că ei pot da amenzi mai mari. Și tot așa.

Apoi a venit primarul comunei și a spus că vrea bani de campanie electorală să fie reales. Omul l-a refuzat. A doua zi, control de la o instituție județeană. Cu amendă maximă pentru că trei bușteni aduși la gater nu erau pe platforma de beton, ci au căzut pe pământ, lângă.

A fost momentul cheie. Românul nostru nu a mai suportat. A închis afacerea, a lăsat soția și doi copii acasă, părinții singuri într-un alt sat și a plecat la muncă în străinătate. A pornit de jos, a adus apoi familia. Acum copiii săi sunt mari și au deschis propria afacere în construcții, unde lucrează și el cu ei. O afacere de familie, cu angajați. „Dar controale nu vă vin?” am întrebat eu. Îi vin controale și aici, dar mult mai rar și cu niște oameni de bun simț, care explică ce trebuie făcut, dau sfaturi, nu amenzi. Și vin periodic ca firma să nu greșească și apoi să strice. Dau sfaturi pentru pașii următori etc. Iar fiscalitatea este foarte mică. La capitolul birocrație, românul nostru a spus că actele ce le făcea într-o lună în România la firmă, în străinătate le face într-un an sau mai bine. Și mai simple.

Încă îl leagă de România părinții foarte bătrâni, uitați și ei de Statul Român într-un sat izolat de munte. Merge periodic să îi ajute.

Este una din povești, dar sunt milioane de asemenea povești. În toți acești ani, când Statul Român a taxat fiecare afacere, fiecare român, banii colectați legal au dispărut în hățișul birocratic instituțional. Nu avem autostrăzi decât ușoare urme, ne dăm de ceasul morții ca Stat să găsim 500 milioane euro pentru un spital, sau ne mai și lăudăm ca prostul în cucuruz că nu am cumpărat nicio locomotivă nouă în 35 de ani. Exemple de incapacitate și de furt pe față, instituțional, al Statului Român.

Știu că Statul Român nu se poate desființa. Dar se poate reforma. Nu se vrea. Așa cum parlamentarii se opun de 15 ani unui referendum popular care a decis reducerea numărului lor. Există zeci de instituții în România care nu își au sensul. Altele trebuie masiv restructurate. Este inacceptabil ca la o populație oficială de 19 milioane de români, 1,3 milioane să lucreze la stat. Mai ales că din cei 19 milioane, cam 5,7 milioane nu sunt în țară. Există riscul ca în următorii 10 ani, România să mai piardă 3 milioane de români care vor pleca în altă țară. Până unde vom tolera un astfel de Stat Român cu instituțiile și legile sale?

Publicitate