Teatrul de Balet Sibiu ne-a obișnuit ca la final de stagiune să ofere publicului un spectacol în Piața Mare, gratuit. Nu că ar costa prea mult biletele în timpul anului. Prețuri de 20 lei sau 10 lei cu reducere sunt ridicol de mici. Dar, dacă este gratis, este bun la sibieni și la români în general. Scaunele așezate de organizatori aseară în Piața Mare nu au fost suficiente, deși foarte multe. Așa că mulți au urmărit cele 90 de minute de balet în picioare. Ce au văzut: Romeo și Julieta, varianta rock, considerată de cei de la Teatrul de Balet Sibiu, spectacolul lor actual cel mai bun. Așa că să purcedem la o critică mai mult sau mai puțin constructivă.
Știu, nu am diplomă de critic, dar nici România nu prea mai are critici culturali. Totuși, 30 de ani de lectură, spectacole de teatru, balet, operă urmărite, plus un spirit critic, cred că îmi permit lejeritatea unui text critic la un spectacol de balet/dans modern.
Din start, pentru necunoscători, trebuie spus că Romeo și Julieta. Rock Story este catalogat de organizatori ca spectacol de dans contemporan. În realitate, a fost o combinație de elemente de balet cu dans. Un mix inerent datorită pregătirii artiștilor de pe scenă de balerini și mai apoi, abia, de dansatori. Vorba aceea, când ai mers ceva ani pe vârfuri, greu te dezobișnuiești.
Înainte de analiza spectacolului, trebuie să facem puțină istorie. Nu vă povestesc Romeo și Julieta, pentru că dacă nu ați citit piesa lui William Shakespeare sau măcar să fi văzut la teatru o reprezentanție ori un film la TV, înseamnă că citiți degeaba acest text. Poveștile lui Shakespeare trec peste timp. Povești simple, în cazul acesta de dragoste, răzbunare, rivalitate, tragedie și puțin plan astral/ezoteric. Și de aceea sunt ușor de transpus în spectacole și chiar adaptate, așa cum este cazul analizat acum.
Mai trebuie spus că Ovidiu Dragoman, managerul de la Teatrul de Balet Sibiu are și el experiența lui personală în domeniu de care mulți au uitat. Și eforturile sale de 30 de ani s-au concretizat în ultimii ani în Teatrul de Balet Sibiu care numărăr o sumedenie de artiști, majoritatea străini. Avem asiatici, europeni, americani, și câțiva români. Probabil că școala de balet românească nu mai este ce a fost odată. Așa că jos pălăria pentru Dragoman, a cărui merite ar trebui mai mult recunoscute. Nu de alta, dar Sibiul are și altceva decât Constantin Chiriac în materie de cultură și arta spectacolului.
Și un ultim element de istorie. Ovidiu Dragoman, a cărui idee a fost acest spectacol, pus în scenă de artiști, a mai avut acum 11 ani inițiativa unui spectacol, dar de balet, pe tema Romeo și Julieta. Cumva, Dragoman a rămas mereu un romantic și atracția sa spre spectacole despre iubire se simte în repertoriul Teatrului de Balet Sibiu.
Bun! Acum să ne coborâm în prezent la spectacolul de joi seara din Piața Mare. Sonorizarea a fost bună, iar cele două ecrane laterale au ajutat publicul mult. Scena din piață nu este generoasă cum este cea de la Centrul Cultural Ion Besoiu. Una este să ai scaunele așezate mai sus de scenă și să poți cuprinde cu privirea podeaua, alta este să le ai puse în Piața Mare, puțin sub scenă.
Coloana sonoră aleasă, un mix adaptat pe alocuri, din melodii rock ale formației Queen, combinate cu muzica ilustrului Serghei Prokofiev. Plus muzica lui Tolga Kashif, un compozitor necunoscut la noi de publicul larg, dar care în unele opere ale sale a combinat exact muzica formației Queen. În afară de o mică săritură de bandă (sper), la un moment dat, muzica a fost bine aleasă și dozată în acord cu povestea spectacolului.
Povestea bazată pe Romeo și Julieta a fost bine construită și, mai ales, elementele de tempo ridicat secondate de cele lente au fost de apreciat. Totuși, primele 30 de minute au avut un tempo greoi. Ultimele 60 de minute, prin alternările de tempo și crescendo au fost mai bine apreciate, părerea mea. Poate se mai poate lucra la primele 30 de minute, mai ales la primele 10. Pentru că orice carte bună, spectacol sau film trebuie să te prindă la început. Ori aici Romeo și Julieta nu stă bine. Coregrafia și scenografia spectacolului au fost realizate de Marcello Algeri.
Poate pentru că era final de stagiune, căldura de afară, deși seară, am simțit că unii artiști nu au dat totul pe scenă. Unii chiar mult prea puțin. A fost un contrast pe care l-am simțit în dăruirea și talentul lui Henrique Ferreira (Mercutio) și Alba Fernandez (Julieta) versus chiar apatia și senzația de dezinteres adesea a lui Miguel Teixeira (Romeo) sau Maria Trabalon (Regina Mab). Deși, în cazul personajului Regina Mab acesta a fost construit de așa natură încât nu a permis prea mult artistei prin mișcările avute de a-și etala măiestria. Dar la Romeo a fost suficient, însă nu aseară.
Bărbat frumos, deliciul femeilor de toate vârstele aflate în Piața Mare care îl sorbeau din ochi, Miguel Teixeira (Romeo) nu a arătat prea multe, în afara mușchilor, pătrățelelor și o față de fotomodel. Adică așteptările pentru un asemenea rol sunt foarte mari. Ori el părea că așteaptă să se termine spectacolul să plece la o bere cu băieții.
Reversul vine tot de la un dansator portughez, Henrique Ferreira (Mercutio). Deși mai mic de statură acesta a făcut un rol de zile mari. Plin de energie, trăire și dedicare. Pentru că în dansul contemporan nu contează doar mișcările și micile improvizații pe alocuri, vizibile la Ferreira, contează și expresivitatea feței. Și transmiterea personajului către public. Pentru că acolo, 90 de minute, nu a dansat Ferreira, ci Mercutio – cu toate bunele și relele acestui personaj.
O bilă albă trebuie să pun și lui Guido Sarnataro (Tybalt). Artistul și-a luat rolul în serios și l-a exprimat ca atare publicului. Aroganța lui Tybalt a fost vizibilă prin mimică, gestică mică și dans.
La puncte pozitive trebuie să remarc din cele două familii rivale italiene pe dansatorii japonezi Ayaka Nagai și Kenichi Murata. Ambii arată genul de artist care muncește mult pentru a satisface niște cerințe proprii mereu în creștere. Nu la fel s-au văzut alți artiști care au interpretat membrii familiilor Capulet și Montague.
Un aspect la care mai trebuie lucrat este sincronizarea la secvențele de dans de grup. Adesea au fost vizibile desincronizări între artiști, în secvențe care impunea o sincronizare perfectă. Știu că nu suntem la Bolshoi, dar prin muncă se poate atinge sincronizarea unde este necesară.
Am lăsat-o la urmă pe Julieta interpretată de artista Alba Fernandez. Aceasta a avut o prestație bună, cu vizibil talent în balet și mișcări grele executate adesea, fără a arăta nicio urmă de efort, spre deosebire de Miguel Teixeira (Romeo) care spre final era cam terminat. Expresivitatea feței sale a însemnat mult pentru spectatori.
Mai îmi permit o mică remarcă la costume, frumos realizate, dar unele mai au nevoie de ajustări adecvate acestui spectacol, mai ales curele bărbaților, care la mai mulți dansatori le-au dat de furcă.
Per ansamblu a fost un spectacol bun, nu extraordinar. Știu că la Sibiu suferim de boala aplaudatului și ovaționatului. Așa s-a întâmplat și la acest spectacol, chiar în timpul acestuia de multe ori, ceea ce nu prea a fost ok. Dar lipsa unui public avizat, nu înseamnă că artiștii nu trebuie să performeze la capacitate maximă. Unii au făcut-o aseară, alții doar au bifat reprezentația.
NOTĂ de final: În timpul spectacolului am remarcat trei probleme, fără legătură cu organizatorii, dar în legătură cu Primăria Sibiu:
- Un patron prost a dat muzica tare la terasă în speranța să concureze cu spectacolul.
- Un bucătar idiot a umplut de miros de pește toată piața minute bune.
- Insectele pe care primarul Fodor nu le vede, ploșnițele dantelate ale stejarului au dat bătăi de cap publicului și probabil și artiștilor.
FOTO principal: Sibiu Independent
FOTO secundare: Teatrul de Balet Sibiu
