14.6 C
Sibiu
luni, 16 septembrie, 2024

Echipa Galbenă prezentă la deschiderea Școlii de Vară de la Centrul social-filantropic „Sf. Nicolae” din Turnișor

Știri din Județ

Echipa Galbenă a luat parte, luni, 29 iulie, la deschiderea Școlii de Vară de la Centrul social-filantropic „Sf. Nicolae” din Turnișor. Voluntarii au dus dulciuri și alimente pentru copiii și îndrumătorii lor din parohie.
Voluntarii Echipei Galbene s-au implicat încă de la prima cărămidă pentru a sprijini demersul părintelui Ciprian de a ridica acest centru necesar comunității.

Sub îndrumarea părintelui Ciprian Creangă, copiii vor beneficia, în mod gratuit, de activități educative desfășurate în cadrul centrului. De asemenea, pentru a integra și educa copiii din comunitățile rome marginalizate, aceștia vor putea participa la activități biblice susținute în limba lor maternă.

„În cadrul școlii de vară din Parohia „Sf. Nicolae” Turnișor se desfășoară primul seminar, în biserică, de lectură biblică în limba romani pentru copiii din această comunitate. Va veni un preot de la Cluj care va citi din pildele Mântuitorului și va explica acestora în limba lor maternă.” – a declarat pr. Ciprian Creangă.

În prezent, clădirea este finisată la interior în proporție de 90%. În acest context, voluntarii Echipei Galbene au adus în discuție etapele următoare finalizării centrului:

„Am stabilit care sunt pașii următori pentru a putea finaliza în totalitate amenajarea centrului iar pentru a sprijini și mai mult activitățile desfășurate acolo vrem să venim în întâmpinarea copiilor cu amenajarea unui Smart lab modern. Rămânem alături de comunitate” – au transmis reprezentanții Echipei Galbene pe pagina de Facebook.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Descoperă toate modelele de botine de damă!

Cutremur azi în România, cu magnitudinea de 5.5

Program și bilete la Sibiu Opera Festival

FC Hermannstadt caută victoria la Arad

Judoka sibieni au luat medalii naționale