12.3 C
Sibiu
vineri, 20 septembrie, 2024

Șase preoţi au fost hirotesiţi duhovnici la Sibiu, de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu

Știri din Județ

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat joi, 8 august, slujba de hirotesie întru duhovnic pentru șase preoţi hirotoniţi recent din Arhiepiscopia Sibiului. Slujba religioasă a fost săvârşită în capela Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu, fiind prezenţi eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Sibiu, Protos. Calist Magyar și consilierul administrativ al eparhiei, pr. Ciprian Cândea, informează Mitropolia-ardealului.ro

La finalul slujbei de hirotesie, ierarhul i-a îndemnat pe cei șase noi duhovnici din Arhiepiscopia Sibiului să conştientizeze permanent importanţa lucrării spirituale de îndrumător a credincioşilor pe calea mântuirii prin Taina Spovedaniei.

Ierarhul i-a îndemnat pe noii duhovnici să cerceteze cu echilibru sufletele celor ce caută iertarea păcatelor dar mai ales să se spovedească ei înșiși cât mai des pentru a putea îndeplini cu ușurință Sfânta Taină a Spovedaniei.

Hirotesia întru duhovnic este o ierurgie specială prin care ierarhul încredinţează preoţilor dreptul de a pune în practică cele învăţate pentru a administra Sfânta Taină a Spovedaniei şi a deveni duhovnicii credincioşilor încredinţaţi la instalarea în parohie. Prin hirotonia întru preot, păstorii de suflete au primit harul prin care pot deveni duhovnici, dar după o pregătire aparte şi o cercetare deosebită, preoţii primesc prin hirotesie binecuvântarea chiriarhului de a administra Sfânta Taină a Spovedaniei.

Sursa foto:Mitropolia-ardealului.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri