12.3 C
Sibiu
vineri, 20 septembrie, 2024

Gheorghe Huja, primarul orașului Cisnădie, nu este interesat de postul de viceprimar în noul mandat

Știri din Județ

După cele trei mandate la Cisnădie, Gheorghe Huja, primarul orașului a declarat astăzi că nu este interesat de postul de viceprimar în noul mandat, dar nu va accepta „chiar pe oricine”.

Pentru că predarea mandatelor la noii consilieri locali aleși se apropie cu pași repezi, există tot mai multe teorii despre cum se va face predarea și la șefia Primăriei Cisnădie, noului primar ales, dar și cine va fi votat viceprimar. Gheorghe Huja, actualul primar al Cisnădiei ne-a declarat că PNL nu are momentan pretenții la funcția de viceprimar în noul mandat: „Dar avem un cuvânt de spus și nu vom accepta chiar oricine să fie numit viceprimar”

Huja a precizat și că speră că trecerea administrației locale între el și noul primar ales să se facă în condiții civilizate. „Imediat după ce domnul Mircea Orlățan a câștigat alegerile, eu am mulțumit cetățenilor care m-au votat și am urat noului primar să ducă la bun sfârșit toate proiectele deja începute de noi, pentru multe dintre ele fiind deja primite finanțările, iar pentru altele au fost depuse toate documentațiile și banii vor sosi în lunile următoare”.

Cât privește discuțiile din mediul politic despre negocieri privind postul de viceprimar, Huja a spus că momentan PNL nu este interesat de acest post. „Să vedem cu ce propunere va veni noul primar și ce propuneri vor avea și celelalte partide. Noi suntem deschiși la PNL, dar avem un cuvânt de spus și nu vom accepta chiar oricine să fie numit viceprimar. Dacă domnul Orlățan va propune pe doamna Mihaela Seușan pentru funcția de viceprimar, noi nu o vom vota. Activitatea dânsei din ultimii patru ani în consiliul local Cisnădie a fost una contra. A votat constant contra tuturor marilor proiecte. Ori nu putem susține un astfel de om ca viceprimar” a explicat Huja.

Sursa foto reprezentativă – Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri