16.2 C
Sibiu
joi, 19 septembrie, 2024

GOAT Rally Tour a adus la Sibiu supermașini de sute de mii de euro

Știri din Județ

Vara aceasta, România este gazda evenimentului mult așteptat GOAT Rally Tour 2024, un spectacol itinerant care va aduce peste 25 de supercaruri în cinci orașe  emblematice ale țării. 
GOAT Rally Tour a debutat pe 18 august 2024, ora 17:00, în inima Transilvaniei, la Sibiu, și a continuat cu opriri în Brașov pe 19 august, Iași pe 20 august, București pe 22 august și Mamaia pe 23 august.
ANDREI STANEA

GOAT Rally Tour a luat naștere în România și este deja la a patra ediție, bucurându-se  de un succes răsunător în edițiile de vară din 2022 și 2023 și în ediția de iarnă de la  începutul acestui an. Tot anul acesta va avea parte și o ediție specială în Dubai, la  sfârșitul lunii octombrie.

După evenimentul internațional din 2023, care a început în România, a trecut prin  Ungaria și s-a încheiat în Croația, cererea uriașă din partea fanilor, dar și din partea  participanților încântați de frumusețile țării noastre, a determinat organizarea  evenimentului exclusiv pe teritoriul României.

În fiecare dintre aceste orașe, supercarurile vor fi expuse în locații emblematice, care  vor fi anunțate în curând pe conturile oficiale de socializare. Publicul va avea astfel  ocazia să admire aceste bijuterii pe patru roți într-un mediu cool și relaxant.

GOAT Rally Tour 2024 oferă o experiență unică, atât pentru participanți, cât și pentru  fanii pasionați de mașini specifice jocurilor video. Este o oportunitate de networking,  business, turism în România și o celebrare a pasiunii comune pentru mașini și  distracție.

Am fost întotdeauna primiți incredibil în fiecare oraș de până acum și ne-am bucurat de sprijin important din  partea autorităților. Participanții sunt încântați de România și și-au dorit foarte mult  să organizăm evenimentul aici. Sunt îndrăgostiți de țară noastră, de ospitalitate, de  locurile deosebite.“ a declarat organizatorul evenimentului.

Pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu toate anunțurile legate de  locațiile exacte, publicul este încurajat să urmărească conturile oficiale de socializare GOAT Rally 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Sf. Mihail, organizate la Cetatea din Cisnădioara