16.2 C
Sibiu
joi, 19 septembrie, 2024

În doar 3 zile, polițiștii rutieri au constatat 12 infracțiuni rutiere. Multe din cauza consumului de alcool

Știri din Județ

În perioada 23 – 25 august, polițiștii sibieni și-au concentrat eforturile pe linia prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, în urma acțiunilor desfășurate fiind constatate 12 infracțiuni la regimul rutier. 

În doar 3 zile au fost reținute 30 de permise de conducere, au fost retrase 27 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 550 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 250.000 de lei.

Exemple semnificative:

Acum 3 zile, în jurul orei 09:30, pe DN 7, în afara localității Boița, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Vâlcea. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

O zi mai târziu, în jurul orei 19:00, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru verificări un autoturism condus pe strada Fabricii de către un localnic în vârstă de 23 de ani. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat

La aceeași dată, în jurul orei 21:30, în satul Hamba, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus pe strada După Grădini de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Șura Mare. Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Probleme au fost depistate și în orașul Avrig, acolo unde polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Samuel Brukenthal de către un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Vâlcea. Testarea alcoolscopică a conducătorului auto a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și ieri, în jurul orei 01:00, în orașul Dumbrăveni, polițiștii au oprit un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 27 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Sf. Mihail, organizate la Cetatea din Cisnădioara