16.2 C
Sibiu
vineri, 13 septembrie, 2024

5.000 de alergători la Night Cross Challenge

Știri din Județ

Una dintre cele mai iubite competiții de alergare nocturnă din România, Night Cross Challenge powered by GLS, a sărbătorit cu succes cea de-a 10-a ediție pe 23 august, într-un cadru de poveste. Aproape 700 de pasionați ai alergării s-au adunat în Sibiu pentru a concura pe traseul fermecător din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.



De-a lungul celor zece ani, Night Cross Challenge a reunit peste 5000 de alergători înscriși cumulat, de toate vârstele și din diverse colțuri ale țării și nu numai. Alergători din orașe precum Sibiu, Mediaș, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Făgăraș, Râmnicu Vâlcea, București, Constanța, Craiova, Deva, Piatra Neamț, Satu Mare, Târgoviște și chiar din afara țării, au participat la acest eveniment special, transformând competiția într-un adevărat fenomen sportiv. Ediția din 2018 a stabilit un record de participare, cu 698 de alergători, iar în 2020, Night Cross Challenge a fost prima competiție de șosea care s-a ținut în pandemie, demonstrând angajamentul organizatorilor de a continua tradiția, chiar și în condiții dificile.


Alergătorii au avut ocazia să exploreze, la pas rapid, unul dintre cele mai frumoase muzee în aer liber din Europa. Traseul, marcat și iluminat corespunzător, a oferit o experiență unică, atât pentru începători, cât și pentru sportivii experimentați. Lumina lunii și atmosfera magică au transformat fiecare pas într-o experiență memorabilă.

Competiția a fost deschisă tuturor celor pasionați de alergare, indiferent de vârstă sau nivel de pregătire. Copiii s-au bucurat de propriile curse, iar adulții au avut de ales între probele de 4,5 km și 9 km. Atmosfera a fost încărcată de energie, muzică și voie bună, iar la final, toți participanții au fost premiați.

Ediția aniversară a fost cu adevărat specială, având la zona de finish un concert live susținut de trupa Wave din Sibiu, care a încântat participanții și spectatorii cu muzică energizantă. De asemenea, a fost disponibilă și o cabină video 360, unde alergătorii și-au putut crea amintiri unice, capturând momentele de bucurie după terminarea cursei.

Toți alergătorii care au finalizat cursa au primit medalii personalizate, iar primele 3 poziții de la fiecare categorie de concurs au fost premiate cu trofee și premii. La cursa de 9 km, primele locuri ale categoriei open, masculin și feminin, au fost recompensate cu premii în bani, aducând un plus de motivație și satisfacție pentru cei mai rapizi dintre participanți.

Night Cross Challenge, o inițiativă a CAB Sport, a fost organizată cu scopul de a promova un stil de viață activ și sănătos. Evenimentul s-a bucurat de co-finanțarea oferită de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Partenerul principal, GLS România, alături de ceilalți parteneri precum Agile Freaks, Buonavista, Muzeul ASTRA și Decathlon, au contribuit la succesul ediției aniversare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Crimă pentru droguri