16.2 C
Sibiu
vineri, 13 septembrie, 2024

BC CSU Sibiu începe seria meciurilor de pregătire. Un jucător grec completează lotul

Știri din Județ

Devenit deja o tradiție, Memorialul Elemer Tordai face parte și în acest presezon din calendarul lui BC CSU Sibiu. „Galben-albaștri” vor disputa astfel primele meciuri în fața propriilor suporteri înaintea startului oficial al sezonului competițional 2024/2025. Clubul sibian va fi gazda ediției din 2023 a turneului amical, la care vor participa, alături de BC CSU Sibiu, echipele: Rilski, CSM Târgu Mureș și CS Vâlcea 1924.


Oaspete internațional pentru ediția din 2024 a Memorialului Elemer Tordai. Campioana Bulgariei, Rilski Sportist vine la Sibiu pentru a pregăti participarea în preliminariile Basketball Champions League. Echipa de la sud de Dunăre se va duela cu BC Nokia în competiția europeană, într-un meci programat pe 17 septembrie.

Lotul lui Rilski este format din mulți jucători autohtoni cu experiență, precum Chavdar Kostov, Aleks Simeonov, Aleksandar Yanev sau Dejan Karamfilov. La capitolul străini, bulgarii îi au în lot pe LaQuincy Rideau, Alan Arnett, Jordan Session și Jure Planinic. Trupa din Samokov este pregătită de Lubomir Kirov.

Memorialul Elemer Tordai se desfășoară la Sala Transilvania după următorul program:

Miercuri, 4 septembrie, 2024:
– ora 17:00 – CS Vâlcea 1924 vs CSM Târgu Mureș
– ora 19:30 – BC CSU Sibiu vs Rilski Sportist

Miercuri, 5 septembrie, 2024:
– ora 17:00 – Finala mică
– ora 19:30 – Finala mare

Înainte de Memorialul Elemer Tordai, echipa antrenată de Tomas Rinkevicius va disputa primele două partide de verificare la Timișoara. BC CSU Sibiu va întâlni SCM Timișoara pe 28 august de la ora 19:00, iar apoi în 29 august, tot de la ora 19:00, adversar va fi KK Mladost în al doilea meci de la Cupa Timișoara.

După Memorialul Elemer Tordai, echipa noastră mai are confirmat un meci de pregătire pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea pe data de 11 septembrie 2024.

BC CSU sibiu a reușit să-l transfere pe Stravos Schizas. Acesta vine de la PAOK Salonic și s-a născut pe 10 ianuarie 1989 la Atena. Măsoară 1.96 metri și este jucător de poziția 3. Schizas s-a format în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut câte două sezoane la Kirtland Community College și Richester College.

În sezonul 2014/2015 a revenit în țara sa natală la AGO Rethymno, unde a jucat timp de două sezoane. A mai evoluat la GS Kymis, Kolossos Rhodos, PAOK Salonic, Iraklis Salonic și Aris Salonic.

În sezonul precedent a jucat 22 de partide în campionatul Greciei și a avut medii statistice de 3.3 puncte și 2.3 recuperări în 16.8 minute pe meci. A prins 8 partide și în Basketball Champions League, unde a strâns 3.8 puncte, 1.0 recuperări și 1.3 pase decisive. Tot aici a avut procentaje de 50.0% de la 2 puncte, 40.0% de la 3 puncte și 100.0% de la linia de libere.

Stravos Schizas se va afla la prima experiență profesionistă în afara Greciei. Poate fi caracterizat drept un apărator prin excelență, foarte agresiv, care luptă inclsuiv sub panou pentru recuperări. De asemenea posedă o mecanică de aruncare foarte bună, care îi permite să fie solid la aruncările de la distanță.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Crimă pentru droguri