14.6 C
Sibiu
luni, 16 septembrie, 2024

Controale în 84 unități școlare de pe raza județului Sibiu

Știri din Județ

Prefectura Județului Sibiu a transmis un comunicat de presă prin care exemplifică măsurile și procedurile prin care au fost asigurate condițiile optime pentru începerea noului an școlar.

Conform acestora, este imperativ ca fiecare unitate școlară să fie pregătită corespunzător, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al dotărilor necesare. Acest lucru include reparații sau modernizări ale clădirilor, asigurarea dotărilor educaționale și, nu în ultimul rând, măsuri sanitare și de siguranță pentru protecția sănătății elevilor.

De aceea, cunoașterea detaliată a stadiului pregătirii fiecărei școli este necesar. O evaluare corectă și la timp a situației permite luarea de măsuri prompte acolo unde este necesar, pentru a ne asigura că fiecare elev are acces la un mediu educațional sigur și modern. Colaborarea dintre autorități, comunitate și instituțiile de învățământ este vitală pentru a crea un cadru propice învățării și dezvoltării tuturor elevilor.

Astfel, prin Ordinul nr. 370/14.08.2024 al Prefectului-Județul Sibiu s-a dispus constituirea unei Comisii mixte de verificare și control a stadiului de pregătire al unităților de învățământ din județul Sibiu pentru începerea anului școlar 2024-2025. 

Comisia mixtă și-a desfășurat activitatea în perioada 19-30.08.2024, fiind constituită din reprezentantul Instituției Prefectului-Județul Sibiu, reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu (ISU), al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu (ISJ) și reprezentantul Direcției de Sănătate Publică Sibiu (DSP).

Instituțiile nominalizate și cele cu atribuții de control pe linia siguranței și securității persoanelor și a clădirilor în care funcționează unitățile de învățământ au efectuat verificări punctuale într-un număr de 84 unități școlare de pe raza județului Sibiu, cu prioritate la unitățile școlare unde au fost semnalate deficiențe și în anii anteriori, dar nu numai la acestea.

La unitățile școlare și clădirile în care funcționează școli, acolo unde au fost constatate neregularități și deficiențe, s-au dispus măsuri de remediere a problemelor (cu termen stabilit)  sau în cel mai scurt timp posibil, dar cel mai târziu până la începerea anului școlar, și totodată au fost făcute recomandări în funcție de natura problemei constatate.

          Situația controalelor efectuate se prezintă astfel:

       I.   Direcția de Sănătate Publică a Județului Sibiu a efectuat un număr total de  38 de controale  în  unități de învățământ din județul Sibiu, respectiv la 19 școli, 14 grădinițe  și 5 licee, după cum urmează:

  • Școala Andreiană din Sibiu, str. Mălinului nr. 4 – obiectivul de învățământ este în curs de reorganizare și amenajare. Urmarea recomandărilor formulate la anteriorul control, în curtea imobilului a fost amplasat un container în care s-a amenajat : sala de mese, cabinet medical și izolator și o sală de sport. Toată activitatea din imobilul în care se desfășoară cursurile urmează să se reorganizeze. La data controlului se desfășurau încă lucrări de reamenajare, dar acestea vor fi finalizate până la începerea anului școlar.  
  • Școala Gimnazială ”Samuil Micu” Sadu – s-a realizat măsura formulată cu privire la asigurarea apei în spațiul pentru depozitarea produselor alimentare din Programul pentru școli al României (corn, lapte, fructe). Cu privire la proiectul de reabilitare a unității de învățământ, lucrările nu au fost începute. Conform adresei înaintate de către unitatea de învățământ către DSP Sibiu cu nr. 777/21.08.2024, termenul de realizare stabilit este 09.09.2025. 
  • Grădinița cu PN (program normal) nr. 12  din Sibiu, str. Sibiel nr. 6 – la data controlului, în obiectiv se desfășurau activități de reorganizare, restructurare și amenajare. Lucrările vor fi finalizate până la începerea anului școlar 2024-2025.
  •  Colegiul Tehnic Energetic din Sibiu str. Electricienilor nr. 1- la data și ora controlului în unitate se efectua curățenie generală; s-a constatat remedierea deficiențelor și respectarea recomandărilor formulate la precedentele controale.
  • Grădinița cu program prelungit nr. 19 – Sibiu, str. Kiev nr. 17 – la data  și ora controlului lucrările de renovare și modernizare nu erau finalizate. Conform afirmațiilor cadrului didactic prezent la ora controlului, nu se cunoaște termenul de finalizare al lucrărilor. Neconformitatea constatată în cadrul controlului din septembrie 2023 a fost remediată prin desființarea  sobelor și construirea unui  sistem centralizat de încălzire în întreaga unitate.  
  •  Școala Gimnazială ”Ioan Lupaș” din Săliște, str. Ioan Lupaș nr. 24 – fără neconformități. 
  • Grădinița cu program normal ”Ioan Lupaș” din Săliște, str. Ioan Lupaș nr. 24 – fără neconformități. 
  • Liceul Tehnologic ” Ioan Lupaș” din Săliște, str. Vale nr. 76 – curtea unității de învățământ neamenajată și lipsă împrejmuire a curții. S-au formulat recomandări pentru amenajarea și împrejmuirea curții, conform Ord. MS 1456/2020 – termen 09.09.2024. 
  • Grădinița cu program normal Săcel – str. Școlii nr. 143 – nu sunt semnalate neconformități. Unitatea de învățământ preșcolar se va muta din modulul doi al anului școlar 2024-2025 în noua locație în care va funcționa și Școala gimnazială din Săcel. 
  • Școala Primară și Grădinița Amnaș – din Amnaș, str. De Sus nr 363 – fără neconformități.
  • Școala Primară și Grădinița Mag, str. Bisericii nr. 120 – fără neconformități.
  • Școala Gimnazială și Grădinița cu program normal Sibiel, str. Școlii nr. 298 – în obiectiv desfășoară activitate elevii de gimnaziu din Mag și Săcel până la începerea modului doi al anului școlar, deoarece Școala gimnazială Săcel este încă în amenajare în proiectul de modernizare. În această locație va desfășura activitate cu caracter permanent, Grădinița cu program normal. Obiectivul este amenajat conform standardelor legale.
  • Școala Gimnazială Hermann Oberth (corpurile A, B, C și C1), din Mediaș str. George Enescu, nr.7:  La data și ora controlului, în unitate se efectua curățenie generală. Fără neconformități.
  • Școala Gimnazială Bârghiș, din com. Bârghiș, str. Principală, nr. 201: în unitate se efectua curățenie generală; este programată zugrăvirea unei săli de clasă; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (scaune reglabile, bănci reglabile, catedre, rafturi, dulapuri, etc). Termenul de finalizare al lucrărilor de igienizare: 09.09.2024.
  •  Grădinița cu Program Normal Bârghiș, com. Bârghiș, str. Principală, nr. 73: se efectua curățenia generală. Fără neconformități.
  • Școala Primară Pelișor, din sat Pelișor, str. Principală, nr. 159: se efectua curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (scaune reglabile, bănci reglabile, catedre, rafturi, dulapuri, etc). Fără neconformități.
  • Grădinița cu Program Normal Pelișor, sat Pelișor, str. Principală, nr. 159: se efectua curățenia generală. Fără neconformități.
  • Școala Primară Zlagna, sat Zlagna, nr. 89: s-a efectuat curățenia generală, au fost înlocuite integral obiectele de mobilier. Fără neconformități.
  • Școala Primară Apoș din sat Apoș, nr. FN: o sală de clasă primară este pregătită în clădirea nouă și 2 săli de clasă sunt pregătite în containere (4 containere tip birou – echivalentul a două săli de clasă cu suprafața de 29,49 mp fiecare); pentru cele 2 săli de clasă din containere s-a solicitat și s-a emis de către DSP Sibiu autorizația sanitară de funcționare temporară nr. 244/12.10.2023. Au fost înlocuite toate obiectele de mobilier. Se execută lucrări de mansardare a clădirii noi pentru mutarea elevilor din cele două săli de clasă, din containere- în clădire. S-a efectuat control la Primăria Bârghiș și s-a constatat că termenul de finalizare al lucrărilor este sfârșitul anului 2024, pentru mutarea  elevilor din containere în clădire.
  • Grădinița cu Program Normal Apoș, din sat Apoș, nr. FN: a fost efectuată curățenia generală; fără neconformități.
  • Școala Gimnazială „ Șt. L. Roth” Moșna, din com. Moșna, str. Cetății, nr. 530: La data și ora controlului, în unitate se efectuau lucrări de reparații și vopsit lemnărie și soclu, iar apoi se va efectua curățenie generală; s-a stabilit termen de finalizare al lucrărilor- începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Școala Primară Moșna, din com. Moșna, str. Principală, nr. 452: se efectuează curățenia general în clădire; S-a stabilit termen de finalizare- începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Grădinița cu PN Moșna, din com. Moșna, str. Principală, nr. 92: se efectuează  curățenia generală; S-a stabilit termen de finalizare -începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Școala Primară Alma Vii, din sat Alma Vii, nr. 105: la data controlului se efectua curățenia generală; S-a stabilit termen de finalizare- începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Grădinița cu PN Alma Vii, din sat Alma Vii, nr. 105: la data controlului se efectua curățenia generală; S-a stabilit termen de finalizare a curățeniei generale- începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Școala Primară Nemșa, din sat Nemșa, nr. 29: la data controlului se efectua curățenia generală; S-a stabilit termen de finalizare – începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Grădinița cu PN Nemșa, din sat Nemșa, nr. 29: din data de 26.08.2024 se efectua curățenia generală; S-a stabilit termen de finalizare a curățeniei generale- începutul anului școlar – 09.09.2024.
  • Colegiul Școala Națională de Gaz, din Mediaș str. Metanului, nr.1:  la ora controlului în unitate se efectua curățenie generală; fără neconformități.
  • Colegiul Școala Națională de Gaz – Laboratoare Tehnologice și Ateliere, din Mediaș, str. Andrei Șaguna, nr. 9: în unitate se efectuau lucrări de igienizare, respectiv zugrăvit pereți, vopsit pervaze și curățenie generală, fără neconformități.
  • Grup Școlar Automecanica – Liceu, Atelier și Sala de sport din Mediaș str. Brateiului, nr.6: la data și ora controlului se efectua curățenie generală; s-a constatat că numărul de obiecte sanitare din cele două grupuri sanitare pregătite pentru începerea anului școlar este insuficient numeric raportat la numărul de elevi înscriși și la prevederile Ord. MS nr.1456/2020; La sala de sport vestiarul pentru fete era în stare necorespunzătoare de igienă, plin cu saltele și alte materiale/obiecte pentru sport; În curtea interioară se execută lucrări pentru schimbarea unor conducte, motiv pentru care s-au efectuat săpături pe o suprafață mare din curte și s-a blocat calea de acces către clădirea cu ateliere și sala de sport.

Măsuri dispuse: Igienizarea grupurilor sanitare aflate în conservare la etajul 1; Asigurarea unității cu obiecte sanitare suficiente numeric conform prevederilor Ord. MS nr.1456/2020, Anexa 5 la norme, luându-se în considerare numărul de elevi înscriși (235 elevi dintre care 113 fete și 122 băieți); Igienizarea vestiarului pentru fete de la sala de sport și evacuarea materialelor/obiectelor străine de destinația spațiului; termen de rezolvare 09.09.2024, răspunde administratorul unității.

S-a luat legătura cu inspectorul din cadrul Primăriei Mediaș care este responsabil pentru lucrările efectuate în curtea unității și s-a constatat că termenul de finalizare pentru lucrări prevăzut în contractul nr.145/01.07.2024, încheiat între Primăria Mediaș și firma Gaz Design SRL, este 01.11.2024; Au fost stabilite măsuri,  iar lucrările sunt avansate și reprezentantul Primăriei a afirmat că vor fi gata până la începerea anului școlar.  În situația în care lucrările nu vor fi finalizate până la data de 09.09.2024 s-a dispus împrejmuirea lucrărilor și marcarea cu avertizoare/indicatoare pentru accesul controlat al elevilor către sala de sport. Se va relua verificarea la începerea anului școlar.  

  • Școala Gimnazială Șeica Mare, din Șeica Mare, str. Șos. Sibiului, nr. 418: la momentul controlului se efectuau lucrări de igienizare, respectiv zugrăvit pereți și curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.
  • Grădinița cu Program Normal nr. 1 Șeica Mare, din Șeica Mare, str. Șos. Sibiului, nr. 454: se efectua curățenie generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.
  • Grădinița cu Program Normal nr. 2 Șeica Mare, din Șeica Mare, str. Principală, nr. 715: se efectuau lucrări, respectiv zugrăvit pereți și curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.
  •  Școala cu cls. I-IV Buia, din com. Șeica Mare, sat Buia, str. Românească, nr. 402: se efectua curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.
  •  Grădinița cu Program Normal Buia, din com. Șeica Mare, sat Buia, str. Românească, nr. 402: se efectua curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc). fără neconformități.
  • Școala cu cls. I-IV Boarta, din com. Șeica Mare, sat Boarta, str. Principală, nr. 36: se efectua curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.
  • Grădinița cu Program Normal Boarta, din com. Șeica Mare, sat Boarta, str. Principală, nr. 36: se efectua curățenie generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.
  • Școala Primară nr. 2, Șeica Mare, din Șeica Mare, str. Principală, nr. 770: se efectuau lucrări de igienizare, respectiv mici reparații pereți, vopsit soclu și curățenia generală; au fost înlocuite toate obiectele de mobilier (mese, scaune, catedre, dulapuri, etc), fără neconformități.

    II. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

          Toate unitățile școlare verificate dețin AUTORIZAȚIE SANITARĂ DE FUNCȚIONARE pentru anul școlar 2024-2025. 

     În urma verificărilor efectuate în perioada 19.08-30.08.2024, la următoarele unități școlare: Școala Gimnazială Șura Mică, Grădinița cu Program prelungit nr. 33 Sibiu, Şcoala Gimnazială Ocna Sibiului, Şcoala Gimnazială nr. 23 Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Şcoala Gimnazială nr. 13 Sibiu, Liceul „August Treboniu Laurian” Agnita, Școala Gimnazială „ Georg Daniel Teutsch” Agnita, Liceul „ Timotei Cipariu” Dumbrăveni, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Școala Gimnazială „ Bathory Istvan” Mediaș, Liceul Teoretic” Axente Sever” Mediaș, Școala Gimnazială „George Popa” Mediaș, Școala Gimnazială Bârghiș, Școala Gimnazială „Cireșarii” Mediaș, Școala Gimnazială „Ștefan Ludwig Roth” Moșna, Școala Gimnazială Șeica Mică și Școala Gimnazială Șeica Mare, s-au constatat următoarele:

  • Cadrele didactice au încheiat situațiile școlare pentru elevii corigenți/cu situație neîncheiată din anul școlar 2023-2024, au completat documentele școlare: registre matricole/cataloage; 
  •    Au fost monitorizate transferurile elevilor, pe perioada vacanței de vară, conform legislației, cu aprobarea CA al ISJ, pentru situațiile în care efectivele de elevi sunt peste limita maximă / sub limita minimă prevăzută în LÎP nr. 198/2023, actualizată, cu respectarea prevederilor art. 144, alin. 3 din OME nr. 5726/2024;
  •  A fost verificată legalitatea efectivelor de elevi în clase, conform art. 63, alin 1 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare – existența aprobărilor de funcționare cu efective peste limita maximă/sub limita minimă conform art. 63, alin 3 din LÎP  nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
  • Au fost verificate documentele de diagnoză, respectiv planul de dezvoltare instituţională/planul de acţiune al şcolii pentru învăţământul profesional şi tehnic (PAS); planul managerial; programul de dezvoltare al sistemului de control managerial, conform art. 33 (1) din OME nr. 5726/2024;
  • S-a verificat necesarul de combustibil pentru încălzirea pe timpul iernii, funcţionarea microbuzelor şcolare şi întreţinerea spaţiilor şcolare de recreere.  
  • S-a verificat funcţionarea echipamentelor de monitorizare video în clădirile unităților de învățământ, în spaţiile exterioare ale clădirilor unităţilor de învățământ și existenţa împrejmuirii spațiilor unităţilor de învățământ cu gard.

    În urma verificărilor efectuate, s-au făcut următoarele recomandări:      

•                    revizuirea procedurii privind accesul părinților și a persoanelor străine în perimetrul unităților de învățământ, în conformitate cu noua lege a educației;

•                    recomandări privind constituirea noului consiliu de administrație al școlii, conform Legii nr. 198/2023, care a intrat în vigoare și realizarea demersurilor necesare către Consiliile Locale pentru desemnarea din partea autorităților locale a reprezentanților acestora;

•                    finalizarea igienizării sălilor de clasă, grupurilor sanitare şi sălilor de sport până la începerea noului an școlar.

  III. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu.

            În conformitate cu Ordinul Prefectului județului Sibiu nr. 370 din 14.08.2024 privind constituirea Comisiei mixte de verificare și control a stadiului de pregătire a unităților de învățământ din județul Sibiu pentru începerea anului școlar 2024-2025, în perioada 19-30.08.2024, personalul Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Sibiu a controlat un număr de 28 de clădiri de învățământ de pe raza UAT-urilor Șelimbăr, Moșna, Racovița, Miercurea Sibiului și Sibiu, constatările fiind următoarele: 

  • Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr, construcții verificate (aparținătoare):

Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu” Șelimbăr Corp A,Școala Gimnazială ”Mihai Viteazu”, Șelimbăr Corp B, Școala Gimnazială Veștem, Grădinița cu program prelungit Veștem, Grădinița cu program prelungit Șelimbăr, Grădinița cu program normal Bungard, Grădinița cu program prelungit ”Doamna Stanca” Selimbăr și Grădinița cu program normal Mohu. Au fost constatate 2 nereguli și s-au aplicat 2 avertismente. 

  • Școala Gimnazială ”Stephan Ludwig Roth” Moșna cu structurile aparținătoare: Școala Gimnazială  Moșna Corp A, Școala Gimnazială  Moșna Corp B, Gradinița Moșna, Grădinița, școala primară și gimnazială Nemșa, Gradinița și școala primară Alma Vii. A fost constată 1 neregulă și a fost aplicat un avertisment.
  • Liceul Tehnologic ”Ilie Macelariu” Miercurea Sibiului cu structurile aparținătoare: Liceul Tehnologic Miercurea Sibiului Corp A, Liceul Tehnologic Miercurea Sibiului Corp B, Liceul Tehnologic Miercurea Sibiului Corp C, Liceul Tehnologic Miercurea Sibiului – Sala Sport, Grădinița Miercurea Sibiului, Școala Gimnazială Apoldu de Sus, Grădinița Apoldu de Sus,  Internat Apoldu de Sus, Școala Dobârca și Grădinița Dobârca. Nu au fost constatate nereguli.
  • Centrul Școlar de Educație Incluzivă nr. 2 Sibiu, unde au fost constatate 3 nereguli și a fost aplicat un avertisment.

Controalele ISU la unitățile de învățământ din județ continuă pe tot parcursul anului școlar 2024-2025, astfel încât securitatea la incendiu a persoanelor și clădirilor să fie asigurată în permanență.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cutremur azi în România, cu magnitudinea de 5.5

Program și bilete la Sibiu Opera Festival

FC Hermannstadt caută victoria la Arad

Judoka sibieni au luat medalii naționale