14.6 C
Sibiu
joi, 19 septembrie, 2024

Ofertă specială pentru cinefili: 1+1 de Ziua Cinematografelor la Cinema „Ion Besoiu” Sibiu

Știri din Județ

Cel mai accesibil cinematograf din Sibiu vine cu o ofertă imbatabilă cu ocazia Zilei Naționale a Cinematografelor: pe 14 septembrie, alege orice film din programul nostru și primești încă un bilet gratuit pentru fiecare bilet cumpărat!

Sărbătorită anul acesta pe data de 14 septembrie, Ziua Naţională a Cinematografelor este o iniţiativă la nivel de industrie a Asociaţiei Operatorilor de Cinema. Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu se alătură cu bucurie celei de a treia ediții a acestui eveniment special care celebrează magia marelui ecran. Biletele pentru toate proiecțiile pot fi achiziționate pe www.eventbook.ro, la prețul de 10 lei.

Ziua Cinematografelor oferă un prilej excelent pentru cei care nu au putut viziona cele mai recente blockbustere și filme de familie să se bucure de această zi care sărbătorește „ecranul argintiu”. Sunt atât de multe de experimentat de Ziua Cinematografelor! Începând cu avanpremiera națională „Transformers One” sau premiera comediei românești „Ca fetele”, vezi și trăieşti filmele la maximum, aşa cum și le-au imaginat creatorii lor, inclusiv „Speak No Evil”, care va fi proiectat pe Terasa cu Flori. Pentru familii, oferta este extrem de atractivă: „Leo, Marele Inventator”, o animație nominalizată pentru Cel mai bun film la Festivalul Internațional Annecy 2023 și Cel mai bun lungmetraj la Annie Awards 2024.

Program 14 septembrie 2024

ora 10:00 🎁 „LEO, MARELE INVENTATOR” („THE INVENTORS”)

Inventând mașinării zburătoare, utilaje de război și studiind cadavre, Leonardo da Vinci abordează el însuși sensul vieții cu ajutorul prințesei franceze Marguerite de Nevarre.

ora 12:00 🎁 „TRANSFORMERS UNU” („TRANSFORMERS ONE”) – 3D dublat RO – avanpremieră

O poveste despre origini plasată pe Cybertron, casa Autoboților, dar și a Decepticonilor. Filmul se va concentra pe relația dintre Optimus Prime și Megatron.

ora 16:00 🎁 „CA FETELE”

Cela și Rosana sunt alături de prietena lor, Silvia, după decesul soțului acesteia despre care află că o înșela de trei ani. Această veste marchează începutul unor aventuri cu accente comice care aduc împreună și vindecă în moduri neașteptate destinele a șapte personaje aflate în căutarea iubirii și a acceptării de sine.

ora 18:00 🎁 „FORME DE BUNĂTATE” („KINDS OF KINDNESS”) 🔞

Un bărbat încearcă să-și recapete controlul asupra propriei vieți. Un polițist este alarmat de faptul că soția sa, care dispăruse pe mare, s-a întors și acum pare o cu totul altă persoană. O femeie este hotărâtă să dea de urma unei persoane cu o abilitate specială în stare să devină un extraordinar lider spiritual. Ce se va întâmpla când aceste personaje interacționează?

ora 21:00 🎁 „NU VORBI DE RĂU” („SPEAK NO EVIL”)

Când o familie americană este invitată să petreacă weekendul la idilica proprietate de la țară a unei fermecătoare familii britanice cu care s-au împrietenit în vacanță, ceea ce începe ca o vacanță de vis se transformă curând într-un coșmar psihologic.

„Ziua Cinematografelor din România a crescut de la an la an și devine rapid un mare eveniment cultural, împărtășind bucuria și magia cinematografiei în întreaga țară. Am pregătit pentru această zi o selecție de filme pentru toate categoriile de public care împărtășesc dragostea pentru cinema. Anul 2024 a adus un public mai mare la cinema și suntem convinși că sala de cinema va atrage în fiecare an o comunitate din ce în ce mai numeroasă, a declarat Jacob Borover, președintele Asociației Operatorilor de Cinema.

Asociaţia a fost înfiinţată în 2021, cu scopul a de a sprijini tinerii cineaști și profesioniști din domeniu, de a promova valorile europene prin cinema, dar și de a forma noua generaţie de spectatori și include toți operatorii de cinema din România.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri