16.2 C
Sibiu
joi, 19 septembrie, 2024

S-a încheiat seria de ateliere artistice dedicate persoanelor cu deficiențe de auz, din cadrul proiectului „PerformAccess: Traduceri Performative ale Tăcerii”. Se pregătește un spectacol de teatru care aduce problema dizabilității pe scenă

Știri din Județ

S-a încheiat seria de ateliere artistice din cadrul proiectului „PerformAccess: Traduceri Performative ale Tăcerii”, inițiate de Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu la Biblioteca Județeană Astra, proiect realizat cu sprijinul AFCN.  Aceste ateliere au fost dedicate persoanelor cu deficiențe de auz și, timp de două săptămâni, participantele și participanții au fost implicate și implicați în activități de creație artistică, teatru forum și storytelling.

Experiența artistică a fost una diversă și complexă, întrucât s-au explorat tehnici artistice non-verbale care folosesc arta vizuală și mișcarea pentru a comunica emoții și idei. Teatrul forum, o formă interactivă de teatru unde publicul intervine pentru a lua decizii pe scenă, le-a permis să își interpreteze propriile povești și să descopere soluții creative la provocările cotidiene, prin jocuri de rol și interacțiune cu spectatorii. De asemenea, sesiunile de storytelling i-au învățat să își structureze poveștile într-un mod captivant, folosind limbajul non-verbal pentru a crea un impact puternic. Scopul acestor ateliere este de a încuraja incluziunea socială și de a oferi o platformă autentică și liberă de exprimare, adaptată nevoilor persoanelor cu deficiențe de auz.

Proiectul își propune să creeze un spațiu în care participantele și participanții să exploreze noi forme de comunicare prin artă și să își împărtășească poveștile într-un mod profund și creativ. „Tăcerea” se traduce astfel pe scenă, se performează și desființează stereotipuri cu care persoanele cu deficiențe de auz se confruntă în viața de zi cu zi. Participantele și participanții (echipa de implementare, actrițele, actorii și personalul ULBS) au urmat, în cadrul aceluiași proiect, un curs intensiv de Limbaj Mimico-Gestual coordonat de interpreta Anamaria Stoica, unde s-au familiarizat nu doar cu limbajul non-verbal, ci cu contextul mai larg al persoanelor cu deficiențe de auz în societate.

Aceste cursuri și ateliere se vor materializa într-un spectacol de teatru final care va avea premiera la finalul lunii octombrie și care își propune să combată ideea de „corp normal” sau „capabil” considerat necesar pentru pregătirea riguroasă pe care o presupune deprinderea meseriei de actor. Spectacolul va provoca paradigmele tradiționale ale teatrului, contestând noțiunea de „corp capabil” în contextul performativ. În locul unei estetici bazate pe performanța fizică standardizată, acest spectacol explorează potențialul expresiv al corpurilor diversificate, subliniind faptul că dizabilitatea nu este o limitare, ci o formă alternativă de comunicare și prezență scenică.

Prin tehnici non-verbale, precum limbajul corpului și mișcarea, spectacolul își propune să dezvăluie noi modalități de interpretare a emoțiilor și ideilor, punând tăcerea în centrul actului artistic. Absența sunetului devine un mijloc de rezistență și deconstructivism cultural, oferind publicului ocazia de a experimenta teatrul dincolo de convențiile sonore și verbale. Astfel, scena devine un spațiu al interogării normelor sociale și estetice, un loc unde corpul dizabil performează cu aceeași legitimitate ca oricare altul.

Această producție reprezintă o pledoarie pentru incluziune, contestând marginalizarea persoanelor cu deficiențe de auz în artele performative și, implicit, în societate. Ea își propune nu doar să sensibilizeze publicul asupra problematicii dizabilității, ci îl invită să participe activ la reconceptualizarea ideii de performanță, într-o lume în care diversitatea corporală nu este o excepție, ci o regulă​.

Proiectul este inițiat de Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și derulat de Universitatea „Lucian Blaga”, implicând o largă colaborare între Departamentul de Sociologie, Resurse Umane, Asistență Socială din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane, Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte, la care se adaugă în calitate de parteneri Biblioteca Astra Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, Direcția de Asistență Socială Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Asociația Națională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz din România Ascultă Viața, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară și Servicii Sociale, Fundația9, Fundația Observator Cultural, Asociația Capital Cultural, Mesagerul Press SRL și Media Independent SIB SRL.

Proiectul este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Biblioteca Județeană Astra Sibiu.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Zilele Sf. Mihail, organizate la Cetatea din Cisnădioara

ACS Mediaș pregătește partida cu CSM Codlea

Derby de play-off la Hunedoara