3.1 C
Sibiu
miercuri, 02 octombrie, 2024

Alexandra Hudea a câștigat Maratonul Timișoarei

Știri din Județ

Atleta Alexandra Hudea s-a impus la maratonul Timișoarei. Dacă Vanesa Giangu a alergat la sfârșit de septembrie la Târgu Mureș, iată că o altă elevă de la Liceul Teoretic Axente Sever din Mediaș a triumfat în vestul țării.


Alexandra Hudea, atleta de aur a Mediașului a reușito nouă victorie. Sportiva a alergat duminică 29 septembrie la Timișoara la UVT Liberty Marathon. Competiția ajunsă la a 6-a ediție a organizată de Universitatea de Vest din orașul de pe malurile Begăi și a reunit peste 2000 de atleți la cursele de maraton, semimaraton și de 10,5 kilometri, alături de cursele pentru copii.

Publicitate

Alexandra Hudea a participat la proba de 10500 de metri, pe care și-a adjudecat-o fără emoții cu timpul de 39 de minute și 25 de secunde. Astfel sportiva medieșeană a demonstrat forma sportivă deosebită pe care o are, impunându-se cu mai bine de 4 minute în fața următoarei clasate.

Municipiul Timișoara a deținut anul trecut titlul de capitală culturală europeană, iar organizatorii evenimentului își doresc ca UVT Liberty Marathon să devină un eveniment internațional de referință pentru atletism.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Accident grav pe autostrada A1, lângă Săliște

Vanessa Giangu, învingătoare la Târgu Mureș

Evenimentele lunii octombrie în municipiul Mediaș