8.1 C
Sibiu
miercuri, 02 octombrie, 2024

Sibiu Opera Festival 2024: „Bărbierul din Sevilia” de G. Rossini

Știri din Județ

Sibiul se pregătește să găzduiască un eveniment deosebit în cadrul Sibiu Opera Festival 2024! Pe data de 7 octombrie, la ora 19:00, Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu va deveni locul de întâlnire pentru iubitorii operei, care vor putea savura capodopera „Bărbierul din Sevilia” de Gioachino Rossini, într-o prezentare specială în concert.

Biletele sunt disponibile la prețul de 100 lei, cu o reducere de 50% pentru elevi, studenți și pensionari. Acest lucru face ca evenimentul să fie accesibil unui public cât mai larg, de la tineri talentați până la seniori pasionați de opera clasică.

Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat Sibiu, pe Strada Cetății 3-5

Publicitate

Sinopsis 

Actul I

Tabloul I. O piaţetă lângă casa doctorului Bartolo, în zori. Contele Almaviva, îndrăgostit de Rosina, aflată sub tutela doctorului, pândeşte pe la ferestre, acompaniat de un grup de muzicieni conduşi de Fiorello. El dedică tinerei o serenadă, apoi îi plăteşte pe muzicanţi îndemnându-i să se retragă. Rămas singur, aşteaptă să vadă efectul serenadei, dar apropierea cuiva îl obligă să se ascundă. Noul sosit nu este altul decât Figaro, bărbier vestit pentru iscusinţa sa în afaceri, intrigi şi mesaje de dragoste, fost angajat al contelui. Almaviva îl recunoaşte şi, aflând că Figaro este bărbierul lui Bartolo, îi cere ajutorul. Amândoi plănuiesc să pătrundă în casa doctorului, care îşi păzeşte straşnic protejata, în speranţa de a se căsători cu ea şi astfel de a-şi însuşi zestrea. Principalul său ajutor în acest plan este intrigantul Don Basilio, un aşa-zis profesor de canto. Pentru o clipă, Rosina apare la balcon, de unde lasă să-i cadă, înainte de a fi trasă înapoi de Bartolo, o mică scrisoare prin care întreabă cine este frumosul necunoscut care îi cântă serenade. Răspunsul lui Almaviva este tot un cântec, în care contele se prezintă sub numele de Lindoro, un student sărac. Planul lui Figaro de a intra în casă este simplu: Almaviva, îmbrăcat în soldat, va cere încartiruire în casa lui Bartolo, încercând apoi să-i vorbească Rosinei.

Tabloul al II-lea. O încăpere în casa doctorului Bartolo. Rosina, singură, se gândeşte la tânărul îndrăgostit. O întrerup Bartolo şi Basilio, care discută despre sosirea lui Almaviva şi pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru nunta demult plănuită dintre doctor şi Rosina. Cinic, Basilio îi descrie doctorului cum poate fi distrusă reputaţia lui Almaviva în faţa Rosinei. Împreună, cei doi pleacă să pregătească contractul de căsătorie. În casă intră Figaro, care caută să o convingă pe Rosina de sentimentele lui Lindoro, cerându-i o scrisoare. Dar Rosina are deja pregătit un bilet de amor. Bartolo se reîntoarce, din dorinţa de a afla ce fel de hârtie a pierdut Rosina dimineaţă, în balcon. Neacceptând scuze şi explicaţii, o mustră într-un mod despotic. Îşi face apariţia Almaviva, îmbrăcat în militar şi prefăcându-se beat. Bartolo se opune însă cu vehemenţă încartiruirii lui Almaviva şi se creează un scandal general, în care sunt implicaţi, pe rând, toţi cei din casă, prin urmare şi Figaro, Don Basilio şi Berta. În vacarmul stârnit de cearta lor soseşte poliţia care vrea să-l aresteze pe Almaviva. Acesta îi arată însă şefului poliţiei inelul său de conte şi scapă nepedepsit. Toţi cei prezenţi sunt surprinşi de cele întâmplate.

Actul al II-lea

O încăpere în casa doctorului Bartolo. În timp ce Bartolo se frământă, comentând întâmplările, Almaviva reapare, de data aceasta costumat în profesor de muzică. El minte că a fost trimis de Don Basilio care, bolnav fiind, l-a rugat să ţină lecţia de canto cu Rosina. Ca să-l convingă pe Bartolo că este de încredere, îi încredinţează biletul Rosinei către Almaviva, sfătuindu-l să-i explice fetei că este din partea unei alte femei către conte. Începe lecţia de canto şi, în timp ce doctorul moţăie, tinerii schimbă cuvinte de dragoste, iar Figaro, în timp ce-l bărbiereşte pe Bartolo, reuşeşte să-i fure cheia de la uşa balconului. Intrarea neaşteptată a lui Don Basilio este pe cale să determine o catastrofă, pericol evitat de Almaviva, care îl mituieşte să tacă.

Bartolo îl trimite pe Don Basilio după notar, hotărât să încheie mai repede contractul de nuntă. Bartolo află că Rosina vrea să fugă cu iubitul ei, aşa că se pune în gardă pentru a încerca să-i împiedice. Rosina află în sfârşit că iubitul ei de dimineaţă, Lindoro, şi contele Almaviva sunt aceeaşi persoană. Cei doi, împreună cu Figaro, se îndreaptă spre balcon pentru a fugi, dar nu mai găsesc scara. Împreună cu un notar, soseşte Don Basilio şi, conform caracterului său, acceptă, contra cost, să devină martorul căsătoriei contelui cu Rosina. Apare într-un final şi Bartolo, care primeşte vestea căsătoriei, dar şi zestrea Rosinei, oferită generos de bogatul conte Almaviva.


Spectacol prezentat în cadrul Sibiu Opera Festival, ediția a XXIII-a.
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect co-finanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2024.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Festival de Taekwon-do la Sala Transilvania

O repriză bună, alta foarte slabă!