13.1 C
Sibiu
sâmbătă, 05 octombrie, 2024

Niște mișei! Sindicaliștii au distrus Gala Sibiu Opera Festival. Tinerii soliști, triști și dezamăgiți

Știri din Județ

În această seară, protestul interminabil al unor sindicaliști de la Filarmonica de Stat Sibiu a atins apogeul micimii umane. Aceștia au refuzat să cânte la Gala Sibiu Opera Festival unde mai mulți tineri soliști erau pregătiți să interpreteze arii celebre pentru prima oară pe o scenă. Dintre ei urma să fie ales un câștigător care să cânte în cadrul Concertului de Crăciun.

Sutele de spectatori veniți din toată țara special pentru această gală pregătită de un an de zile, nu au putut urmări spectacolul tinerilor artiști. Sindicaliștii de la Filarmonică au boicotat, ca și în alte dăți, concertul. Au fost pe scenă, dar au refuzat să cânte. Aceștia au arătat că muzica pentru ei nu este artă, ci serviciu și dispută sindicală.

„Niște netrebnici! Nesimțiți! Să fie dați afară!” spunea o doamnă nervoasă că nu se mai ține concertul, în timp ce pleca. Vorbe ca ale dânsei s-au auzit de la majoritatea spectatorilor. „Nicăieri în lumea asta eu nu am văzut așa ceva!” a spus un domn. „Nu au salarii?” a întrebat cineva. Managerul Filarmonicii a spus că sindicaliștii sunt plătiți.

Publicitate

Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii a venit în fața scenei să își ceară scuze publicului pentru gestul sindicatului. „Îmi pare rău pentru neplăcerile cauzate, am lucrat din greu pentru această gală, însă sindicatul a luat decizia să nu cânte în această seară”. El a subliniat că la restul evenimentelor din Sibiu Opera Festival vor veni și alte orchestre să cânte. Pierderile înregistrate de Gala din această seară sunt uriașe, a spus Cristian Lupeș. La eveniment venise și o echipă TVR de la București să înregistreze.

Cristian Lupeș: „Această grevă este ilegală!”

Tinerii soliști ce trebuiau să cânte în această seară

Tinere talente lăsate de izbeliște de niște sindicaliști mereu dornici de scandal cu managerul

Tinerele talente care trebuiau să urce în această seară pe scenă au participat la cursuri de măiestrie coordonate de soprana Elena Moșuc și mezzo-soprana Ruxandra Donose. Concertul urma să fie dirijat de Georgios Balatsinos.

Tinerele talente care nu au putut concerta din cauza sindicaliștilor sibieni sunt: Soprana Anastasia Türköz, soprana Alexia Miruna Preda, soprana Olga Murariu-Caia, soprana Antonia Maria Alexandrescu, soprana Maria Magdalena Strugaru, soprana Sara Maria Mihali, mezzosoprana Dora Blatniczki, baritonul Samuel Alper Adiguzel, baritonul Vlad Paven și baritonul Iordan Petre Constantin Olteanu.

Sindicaliștii au rămas pe scenă în veste portocalii ca cele folosite de drumari sau gunoieri.

Foto credit: Ramona Botoc

Publicitate

2 COMENTARII

  1. Sa iti bati joc de acei tineri si de public…E golanie !
    Exista si protest prin exces de zel…sa cante neintrerupt 24 ore si ii va sustine opinia publica.
    Dar macar sunt sinceri, pt ei cantatul nu e arta este meserie. Deci, lautareala?Canta si ei pe venituri nefiscalizate la evenimente!
    Piteti desfiinta orchestra, noi vom plati cu mate placere artistii adevarati pe care ii puteti invita!

    • Publicul sibian trebuie sa știe ca din bani lor instituția filarmonicii a plătit (peste un milion și jumătate de lei) daune impuse de instanțe ca urmare a abuzurilor conducerii asupra angajaților.
      Este un caz fără pecedent în țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

5 sfaturi utile pentru protejarea articulațiilor

Un nou egal pentru ACS Mediaș în liga a treia