13.1 C
Sibiu
sâmbătă, 05 octombrie, 2024

Soluții inovatoare pentru salvarea pășunilor montane afectate de schimbările climatice

Știri din Județ

În contextul schimbărilor climatice care afectează comunitățile montane din întreaga Europă, Munții Cindrel au fost aleși ca sit demonstrativ pentru proiectul european MountResilience, coordonat de Università di Milano. Proiectul își propune să testeze mai multe soluții inovatoare, tehnologice și sociale, în 6 regiuni ale continentului, pentru îmbunătățirea capacităților zonelor montane de a se adapta la provocările socio-economice generate de schimbările climatice.

Impactul schimbărilor climatice și soluțiile propuse în România

Demonstratorul din România are ca obiectiv validarea unor soluții pentru salvarea pășunilor montane europene, a căror valoare nutritivă pentru rumegătoare s-a deteriorat enorm în ultima decadă, ceea ce prezintă riscul depopulării munților, lipsindu-i, printre altele, de principala activitate economică, precum pășunatul și producția de produse lactate de calitate.

În România, regiunea aleasă pentru efectuarea studiilor este o suprafață de circa 40 de hectare din Comuna Râu Sadului și localitatea Cristian (Sibiu), unde se vor valida, pentru prima oară în mediu real, o serie de tehnici de revitalizare a pajiștilor montane, inclusiv cu ajutorul dronelor pentru activitățile de scanare, însămânțare și fertilizare. Soluțiile propuse ar putea rezolva problema pierderii proprietăților nutritive ale pajiștilor montane în Europa, problemă ce amenință munții cu pierderea biodiversității și cu exodul populației băștinașă către zonele de vale, ceea ce ar conduce, de asemenea, la pierderea tradițiilor locale.

Publicitate

În prezent, au fost demarate lucrările de pregătire a patului germinativ în zona Cristian, iar acțiunile de supraînsămânțare și fertilizare sunt în desfășurare.

Beneficii pe termen lung

Prin studiile și activitățile în curs de realizare, demonstratorul urmărește dezvoltarea unui pachet de tehnici de revitalizare a pajiștilor europene, cu potențialul de a sprijini autoritățile locale și fermierii în atingerea unor rezultate pe termen lung pentru mediu și comunitățile locale, precum:

  • asigurarea unui habitat favorabil pentru speciile locale de plante și animale;
  • reducerea eroziunii și îmbunătățirea structurii solului;
  • îmbunătățirea gradului de reținere a apei în sol;
  • crearea unui mediu favorabil destinat pășunatului animalelor, care permite dezvoltarea unei simbioze perfecte între pășune și animale, având ca rezultat creșterea productivității de lapte/carne și, prin urmare, dezvoltarea socio-economică a zonei montane.

Implicarea comunității în procesul de adaptare la schimbările climatice

În paralel, demonstratorul regional din Munții Cindrel este activ în angajarea factorilor interesați din societatea civilă, mediul academic, mediul de afaceri și decizorii locali într-un dialog participativ pentru dezvoltarea de strategii de adaptare la schimbările climatice, bazate pe o abordare de tip „bottom-up” și cât mai larg împărtășite.

Drept urmare, a fost instituit un Consiliu Consultativ Local informal, la care se poate alătura oricine dorește să împărtășească propriile cunoștințe în interesul zonelor montane, având obiectivul de a elabora o foaie de parcurs pentru o strategie regională de adaptare la schimbările climatice.

Organizațiile partenere care contribuie la demonstratorul regional sunt: ROHEALTH – Clusterul pentru Sănătate și Bioeconomie, Holland Farming Agro, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian (ICDM), Asociația pentru Finanțare Socială (SFA) și Primăria Comunei Râu Sadului.

Proiectul MountResilience – Accelerating transformative climate adaptation for higher resilience in European mountains este un proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul Horizon Europe și include 47 de parteneri din 9 țări europene. Pentru mai multe informații și actualizări despre proiect, vă invităm să urmăriți site-ul oficial: http://mountresilience.eu/ro.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

5 sfaturi utile pentru protejarea articulațiilor

Un nou egal pentru ACS Mediaș în liga a treia