13.1 C
Sibiu
sâmbătă, 05 octombrie, 2024

Ziua Mondială a Animalelor – Polițiștii sibieni :”Dorim reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor”

Știri din Județ

În cursul acestei zile, având în vederea ZIUA MONDIALĂ A ANIMALELOR, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu au acționat în scopul atragerii atenției asupra rolului important ocupat de animale atât în natură, cât și în viața oamenilor.

Ziua Mondială a Animalelor este sărbătorită anual în 4 octombrie încă din 1931 și este un apel global la respect și responsabilitate față de toate formele de viață. Este un moment în care atenția publicului se îndreaptă către necesitatea urgentă de implicare în protejarea habitatelor naturale și de a promova drepturile și bunăstarea tuturor animalelor.

Misiunea lucrătorilor din cadrul structurii de protecție a animalelor are ca scop reducerea cazurilor de violență împotriva animalelor și cunoașterea consecințelor adoptării unui astfel de comportament, prevenirea situațiilor în care animalele sunt abandonate, dar şi formarea de promotori ai prevederilor legale cu privire la protecția animalelor și adopția acestora.

Publicitate

Cu ocazia activităților informative ce au fost desfășurate, polițiștii au urmărit educarea și informarea deținătorilor de animale despre obligațiile ce le revin, pentru a evita să intre sub incidența legii penale sau contravenționale din domeniul protecției animalelor. 

Prin creșterea gradului de conștientizare și educație putem crea o lume în care animalele sunt întotdeauna recunoscute ca ființe simțitoare, iar respectarea deplină a lor este întotdeauna răsplătită.

Lucrătorii de poliție reamintesc faptul că, în situația în care un cetățea ia la cunștință despre un abuz împotriva unui animal, iar acesta se află într-o situaţie de pericol, este necesar apalare serviciului de urgență 112 în vederea intervenției imediate a organelor de poliție.

Prin situație de pericol se înţelege animalul care a fost rănit sau schingiuit, acela care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale, animalul domestic sau animalul sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul, animalul folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale, animalul domestic expus forţat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute și animalul din speciile ecvidee, bovine, ovine şi caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulaţie publică.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

5 sfaturi utile pentru protejarea articulațiilor

Un nou egal pentru ACS Mediaș în liga a treia