15.2 C
Sibiu
sâmbătă, 05 octombrie, 2024

De la deșeuri la artă: Creații inedite realizate de tineri, prezentate în cadrul expoziției „Deșeul ca resursă”

Știri din Județ

Casa de Cultură a Studenților din Sibiu a găzduit vineri, 4 octombrie 2024, vernisajul expoziției „Deșeul ca resursă”, un proiect dedicat educației ecologice și reutilizării deșeurilor, care a reunit elevi și studenți din diverse instituții de învățământ.

Galerie FOTO mai jos

La deschiderea evenimentului, Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților, a urat bun venit celor prezenți și amintit importanța acestui proiect: „Bine ați venit tuturor, cei mici în primul rând, dar și cadrele didactice și persoanelor care s-au implicat în acțiunea noastră, un proiect amplu denumit „Deșeul care resursă”. Am demarat acest proiect intitulat „Deșeul care resursă” în ideea de educarea ecologică și de reutilizare a deșeului. Și ne-ați demonstrat din plin cât de creativi sunteți. Proiectul a fost dat în cursuri de educație civică și de protecția mediului, care a fost susținută de profesori specialiști din domeniu, iar o altă etapă a proiectului a fost partea de creație, fie tehnică, fie artistică”

Publicitate

Directorul a menționat implicarea studenților de la Facultatea de Inginerie din Sibiu, elevilor de liceu și colegilor de la Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna, care au participat activ la cursuri teoretice și practice: „S-a lucrat cu studenții, vedeți în spatele meu ceea ce au realizat în principal studenții de la Facultatea de Inginierie din Sibiu. S-a lucrat cu elevii de liceu, și reprezentantele Colegiului Național Pedagogic Andrei Șaguna, care au participat și la cursurile teoretice și la cursurile practice, au aplicat ceea ce au învățat ulterior pe cei mai mici participanți. Iată cum practic s-a dezvoltat întreg proiectul, învățând unii de la alții. Mulțumesc directorilor liceului și școlilor care au lucrat și au lucrat individual în echipe la nivel de liceu, în principal în județ, pentru că ne bucurăm că acest proiect s-a extins la nivel de județ. Și aici spun de Cisnădie, Liceul Teoretic „Gustav Gündisch”, și Școala Gimnazială Matei Basarab-Turnu Roșu. În aceeași măsură, alături de aceștia, am primit multe lucrări și individuale” – a transmis Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților

Expoziția a inclus lucrări realizate exclusiv din materiale reciclabile, precum Sticle, PET-uri, sfoară, bidoane, CD-uri vechi, plăci de pick-up, cravate, bețe de înghețată, dopuri, linguri de plastic, cauciuc de mașină, șuruburi și multe altele, au fost transformate în materiale pentru a crea obiecte inedite, cum ar fi rochii, tricouri, genți, ghivece și diverse decoruri. Aceste lucrări au fost expuse într-o expoziție dedicată exclusiv realizărilor din materiale reciclabile. Expoziția a cuprins atât instalații artistice, cât și obiecte tehnice și creații vestimentare, iar cele mai originale și inovatoare lucrări au fost recompensate printr-un concurs evaluat de un juriu de specialiști în domeniile tehnic și artistic.

Evenimentul a continuat prin „strigarea catalogului”, fiecare elev participant fiind premiat și invitat la un panou colorat pentru a se fotografia alături de creația sa. „Mândria li s-a citit pe față, iar ei au promis că vor reveni cu noi produse la fel de inedite anii următori”, a subliniat Liliana Popescu.

Expoziția este deschisă publicului și poate fi vizitată la sediul Casei de Cultură a Studenților din Sibiu. Proiectul „Deșeul ca resursă” reprezintă o oportunitate valoroasă pentru tineri de a explora și a contribui la protejarea mediului prin inovație și reciclare.

Proiectul este co-finanțat de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Fetele de la FC Hermannstadt au cedat la Bistrița

Fetelele de la AcroDance Sibiu sunt campioane europene

5 sfaturi utile pentru protejarea articulațiilor

Un nou egal pentru ACS Mediaș în liga a treia