4.1 C
Sibiu
sâmbătă, 31 ianuarie, 2026

Lavinia Șandru, bomba lansată de PSD Sibiu la Senat

Știri din Județ

Publicitate

PSD Sibiu a votat la finele săptămânii trecute să nominalizeze prima pe lista pentru Senatul României pe Lavinia Șandru. Aceasta a fost impusă de la București, în baza unui protocol între PSD și PUSL, partidul lui Dan Voiculescu. Șandru a mai fost deputat în 2004-2008 din partea PNL-PD.

Senatorul Claudiu Mureșan, care anul trecut a migrat de la USR la PSD, a crezut că primul loc la Senat în județul Sibiu îi aparține. Asta până joi, când la București s-a decis că acest loc revine lui Lavinia Șandru, politician, jurnalist și actriță. În condițiile în care niciun partid post-decembrist nu a scos 2 senatori la Sibiu, șansele ca Mureșan să mai intre în Senat sunt nule din partea PSD.

Lavinia Șandru a avut un traseu extrem de tumultos în politică. A intrat alături de Cozmin Gușe în PD, a ieșit parlamentar în 2004 cu PNL-PD, apoi a plecat rapid din partid alături de Gușe și a înființat PIN (Partidul Inițiativa Națională). A trecut apoi la UNPR prin fuziune, unde a devenit vicepreședinte. A avut negocieri în timp cu PSD, PNL pentru candidaturi. A ajuns în ultimii ani în partidul lui Dan Voiculescu (om de afaceri recent ieșit din închisoare), PUSL.

Lavinia Șandru este actriță

Lavinia Șandru a fost căsătorită cu Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, primar al Slatinei și senator. Acesta a fost condamnat definitiv la închisoare pentru mită și alte fapte penale în funcții publice. A fugit din țară, dar a fost prin și extrădat din Italia. Este în penitenciar. Șandru a divorțat de el chiar când a început ancheta DNA contra lui.

Lavinia Șandru a lucrat ca jurnalist în televiziuni centrale de știri și ca actriță în filme și diferite spectacole.

Sursa foto: Lavinia Șandru, pagina de Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Miros de ceaun și rețete de iarnă la Muzeul ASTRA