27.4 C
Sibiu
miercuri, 04 iunie, 2025

Elevi de la Colegiul Național „Octavian Goga” au vizitat Tribunalul și Judecătoria Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
În perioada 22 octombrie – 24 octombrie 2024, Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu au fost gazdele mai multor grupuri de elevi de la Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu. Activitățile s-au desfășurat în cadrul Săptămânii „Altfel”.

Elevii prezenți aparțineau claselor a VII-a E, a X-a F și a X-a B şi au fost însoțiți de cadre didactice și părinți.

În cadrul acestor vizite, judecătorii de la cele două instanțe, care şi-au manifestat disponibilitatea de a efectua educație juridică, i-au informat pe cei prezenți cu privire la aspecte referitoare la modul de funcționare a sistemului judiciar, la circuitul dosarelor, la etapele procesuale parcurse până la soluționarea unui dosar, la modalitatea de lucru a personalului din instanță cu vizitarea compartimentelor auxiliare, astfel încât elevii să afle informații utile despre specificul activității instanțelor judecătorești.

Conform programului, elevilor le-a fost permis accesul în sălile de judecată în timpul ședințelor programate la Tribunalul Sibiu – Secția civilă I, precum și la Judecătoria Sibiu – Secția civilă.

Totodată, elevii au fost informați și cu privire la oportunitățile de carieră ale absolvenților de drept, fiindu-le prezentate modalitățile de accedere în profesia de judecător şi de grefier.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Champions Sibiu participă la turneul final U13