Fotbalul din Sibiu nu trece prin cea mai bună perioadă. După ce echipa din Superliga României a ajuns pe ultimul loc, la fel s-a întâmplat și în cazul fetelor.
FC Hermannstadt a pierdut partida disputată în Superliga României la fotbal feminin. Sibiencele au cedat cu scorul de 2-0 partida jucată în deplasare cu CSM Alba Iulia. Partida a avut loc în comuna Micești. După 0-0 la pauză, CSM Alba Iulia a marcat de două ori în actul secund și s-a impus cu 2-0.
În urma acestui rezultat CSM Alba Iulia a urcat pe locul șapte cu 4 puncte, la trei diferență de FC Hermannstadt. Sibiencele ocupă ultimul loc cu un singur punct acumulat, cel din tur, în meciul cu Alba Iulia. Etapa viitoare, Fc Hermannstadt va juca cu Olimpic Gherla. Partida va avea loc pe stadionul Măgura Cisnădie.