Sorin Radu, rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu a transmis un mesaj, astăzi, de Ziua Internațională a Studenților. Pagina de Facebook a instituției promovează astăzi activitatea studenților din diferite facultăți ale universității.
Dragi studente și studenți,
Pe 17 noiembrie sărbătorim 𝒁𝒊𝒖𝒂 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒏𝒂𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒍𝒂̆ 𝒂 𝑺𝒕𝒖𝒅𝒆𝒏𝒕̦𝒊𝒍𝒐𝒓, denumită și „Ziua luptei pentru libertate și democrație”, o zi care celebrează curajul și solidaritatea studenților în fața opresiunii, amintind de tragicele evenimente de la Praga din 1939.
85 de ani mai târziu, 17 noiembrie reprezintă pentru noi și o ocazie de a reflecta asupra progreselor înregistrate în domeniul educației și de a recunoaște contribuția studenților în comunitate. Într-o lume aflată în permanentă schimbare, capacitatea de adaptare, claritatea obiectivelor și ambiția voastră sunt cele care vă vor duce înainte, pe drumul evoluției personale.
Dar ziua de astăzi este și un moment care ne amintește importanța solidarității, așa încât doresc să vă asigur cǎ pe acest drum al devenirii voastre nu sunteți singuri și cǎ aveți alături o comunitate universitară, pregătită să vă susțină visurile. Vă doresc – și nu doar astăzi- curaj în a vǎ exprima ideile și în a vă face vocea auzită!
Postările zilei de 17 noiembrie vor fi dedicate vieții de student la ULBS, privită din cat mai multe perspective. Vă invit să le urmărim împreună!#ULBSpeople
𝑷𝒓𝒐𝒇. 𝒖𝒏𝒊𝒗.𝒅𝒓.𝒉𝒂𝒃𝒊𝒍. 𝑺𝒐𝒓𝒊𝒏 𝑹𝒂𝒅𝒖,
𝑹𝒆𝒄𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝑼𝑳𝑩𝑺
