12.9 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

Cadou pentru români în preajma Zilei Naționale: Noua Galerie de Artă Națională la Muzeul Brukenthal Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
De astăzi, Muzeul Brukenthal are o Nouă Galerie de Artă Națională. La etajul 2 al Palatului Brukenthal, vizitatorii pot admira o colecție de 200 de piese care îi poartă prin istoria artei românești din secolul XV până în anii 1950. O continuare temporală până în zilele noastre a colecției românești va fi expusă în Muzeul de Artă Contemporană de la Sibiu, la începutul anului 2025. La vernisajul galeriei au participat ministrul Culturii, Raluca Turcan, dar și reprezentanții Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române și cel al Mitropolitului Ardealului.

Galeria a fost organizată cu sprijinul Ministerului Culturii și a companiei JTI. Vizitatorul este purtat în timp într-o expoziție complexă care conține picturi, sculpturi, dar și veștminte, podoape, obiecte de cult, mobilier sau fotografie și desen.

Spațiul folosit a fost complet renovat și amenajat conform standardelor oricărui mare muzeu european. Deși colecția prezentată în această expoziție permanentă conține doar 0,9% din patrimoniul deținut de Muzeul Brukenthal pe această temă, Alexandru Chituță, managerul muzeului speră că în timp se va putea lărgi spațiul expozițional.

Publicitate

Nevoia unui Muzeu al Sibiului într-o altă clădire

De fapt, ideea acestei noi galerii dedicată artei naționale a apărut acum un an, la o discuție între Alexandru Chituță și ministrul Culturii, Raluca Turcan. Și a fost deja realizată, cu sprijinul ministerului și companiei JTI. Dar, de fapt, ea reprezintă doar o mostră a ceea ce Alexandru Chituță a spus că dorește: un muzeu al Sibiului în clădirea fostului liceu Pedagogic, deținută acum de Arhiepiscopia Greco-Catolică. O astfel de clădire, cumpărată de Guvern și oferită muzeuluim Brukenthal ar putea găzdui patrimoniul muzeului în condiții propice, dar ar oferi și mult mai multe spații de expunere pentru operele de artă deținute.

Curatorii medaliați simbolic

Alexandru Chituță a dorit să premieze pentru intensa lor activitate cele trei doamne care sunt curatorii expoziției alături de el: Iulia Mesea, Raluca Maria Frîncu și Delia Voina.

Cu prilejul inaugurării galeriei, Chituță a declarat: „Astăzi, în preambulul Zilei Naționale a României, acesta este cadoul pe care Muzeul Național Brukenthal împreună cu Ministerul Culturii și prietenii noștri de la compania JTI și Asociația Brukenthal von studio: să deschidem Galeria de Artă Națională. O Galerie care însumează peste 200 de piese, cel mai vast modul expozițional de acest fel din România”.

Mesaje de susține a Galeriei

Ministrul Culturii, Raluca Turcan a lăudat activitatea managerului muzeului, Alexandru Chituță pe care l-a numit „unul dintre cei mai buni manageri de instituții de cultură din România”. Ea a subliniat importantă noii Galerii de Artă Națională: „M-am străduit ca ministru al Culturii să îi conving și pe ceilalalți colegi, de la ministere cu bani, să înțeleagă cultura ca pe o resursă de dezvoltare. Inclusiv această Galerie de Artă Națională pe care o deschidem astăzi va fi un motor generator de venituri, generator de turiști, generator de public, care, după aceea, va integra resursele cu care vin în Sibiu și Sibiul se va dezvolta economic prin cultură așa cum îmi doresc să se întâmple în toată țara”.

Alexandru Chituță a anunțat că muzeul a primit mesaje de felicitări de la foarte multe ambasade din România, din partea Casei Regale a României. La eveniment au venit cu mesaje Răzvan Clipici, reprezentantul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, dar și Emanuel Tăvală, care a dat citire mesajului Mitropolitului Ardealului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri