12.9 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

Procurorii DNA cercetează dacă listele de semnături depuse de partidului lui Șoșoacă, S.O.S au fost falsificate. Inclusiv la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Vineri, 13 decembrie, a fost zi cu ghinion pentru partidul S.O.S. condus de Diana Șoșoacă. În urma unei plângeri penale, care s-a dovedit credibilă în faza preliminară a cercetării, procurorii DNA au descins astăzi la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a ridica listele de semnături depuse de acest partid la alegerile europarlamentare.

Reamintim că în urma acelor alegeri, Diana Șoșoacă și Luis Lazarus au intrat în Parlamentul European.

„Ca urmare a încetării activității Biroului Electoral Central pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, întreaga arhivă de documente a fost arhivată la Autoritatea Electorală Permanentă.

Publicitate

Menționăm că vineri, 13 decembrie 2024, a fost primită o solicitare din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcției Naționale Anticorupție privind punerea la dispoziție a listelor de candidați depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din data de 09.06.2024.” transmite Autoritatea Electorală Permanentă.

Conform surselor SIBIU INDEPENDENT, procurorii vizează listele depuse în mai multe județe, inclusiv Sibiu. Aceștia suspectează că listele de semnături ale susținătorilor au fost falsificate.

Diana Șoșoacă a reacționat public, pe contul ei de Facebook, în stilul caracteristic: „Solicit DNA să ia și actele PSD, PNL, USR, UDMR și AUR! Să cerceteze de urgență solicitările mele de verificare a tuturor semnăturilor partidelor participante la toate alegerile, mai ales cele care nu au trecut pragul! Ciolacule, Răreșică, Bulaiule, Hunor, Coldea & Ursula, get lost! Adică marș mă! Dacă îmi mai amenințați copiii și vă mai duceți peste ei, sunt in legitimă apărare! Luați labele de pe copiii mei!”

FOTO: Mirel Ion, liderul SOS Sibiu, ales deputat și Diana Șoșoacă, președinta SOS România, aleasă europarlamentar

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bărbat salvat din râul Târnava, la Mediaș