Mama mi-a spus mereu că atunci când ești căzut vezi cine îți sunt adevărații prieteni. Pentru că aflați pe valul puterii suntem mereu înconjurați de aceștia, dar cei mai mulți sunt doar lichele. Niște lipitori ordinare, care se gudură pe lângă cel ajuns sus să prindă și ei un os. Tata mi-a spus să mă feresc de ciocoi, acei parveniți fără bun simț și educație de acasă, ajunși la putere și care folosesc pârghiile puterii nu să contruiască pentru comunitate, ci pentru a se răzbuna și a-și satisface propriile orgolii. Au dreptate amândoi. Acești oameni îi văd în aceste zile. Nu asociați mie, ci altor politicieni sibieni.
Cu stilul meu caracteristic, nu dau nume, pentru că oamenii inteligenți se prind, iar lichelele și ciocoii nu merită condeiul meu, decât atunci când îi ustură. Am să abordez două personaje politice și oamenii din jurul lor.
Încep cu un politician local care pare în cădere. O cădere dorită și provocată de alții. Știm cu toții că ascensiunea, dar mai ales, menținerea pe culmile politicii, mai ales la nivel central este foarte grea. Am tot respectul pentru cei care reușesc asta. Aceia sunt adevărații politicieni. De politruci meteorici sunt sătul.
Zilele acestea am văzut un linșaj public concertat contra unui politician de-al Sibiului. Venit pe mai multe planuri. Primul din multe care vor urma. Permiteți o paranteză, linșajul s-a extins deja și la șefi de instituții și va continua. Închidem paranteza. Deși fără vină, dar cu iscusință condamnat public fără argumente clare, dar cu voci tari, cam cum făceau în 1948 comuniștii, politicianul nostru se vede împroșcat cu noroi. Scopul final este terfelirea numelui, reputației și forței.
Și ajungem la lichele. La șobolanii care părăsesc primii corabia la scufundare. În aceste momente vezi oamenii care chiar cred în tine ca politician și cei care rapid se leapădă de tine. Deși le-ai făcut doar bine. Mereu am fost pe principiul că dacă investești într-o prietenie, nu cauți foloase și câștiguri, dar nici nu renunți la om, atunci când este la nevoie. Din contră, stai alături, chiar dacă suferi și tu din cauza asta. Asta face diferența între a fi om și a fi un parvenit.
Și uite că ajungem și la ciocoi, acești parveniți sociali. Avem unul pe lângă Sibiu, ajuns pe funcție printr-o conjuctură. Primele lui decizii nu sunt pentru comunitate, ci pentru răzbunare. Așa fac ciocoii. Așa făceau și comuniștii în 1948: atacau politicienii vechiului regim și îi persecutau. Se transformau în instanță de judecată publică. Așa face și ciocoiul de astăzi de lângă Sibiu. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă, cum spune proverbul. Iar justiția îl va pune cu botul pe labe în curând. Asta dacă nu îl pun cetățenii, înainte…
Am ales două specii: lichelele și ciocoii. Două tipuri de scursuri umane care le întâlnim tot mai des în viața publică și la Sibiu. Și momentele grele sunt cele mai bune să triezi aceste specii. Să vezi cine sunt oameni adevărați și cine doar niște loaze umane, demne de coșul de gunoi al istoriei. Închei cu un alt proverb, favorit mie și spus adesea: Nu mor caii, când vor câinii!
