11.3 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

Peste 10.000 de infracțiuni în județul Sibiu, doar anul trecut! Au fost aplicate 68.000 de sancțiuni contravenționale

Știri din Județ

Publicitate
În cadrul unei conferințe de presă organizate la sediu IPJ Sibiu, polițiștii sibieni au prezentat raportul pe anul 2024 referitor la activitățile de menținere a ordinii publice.

Doar în 2024, au fost desfășurate 21.200 de intervenții la evenimente, dintre care 11.500  în mediul urban și 7.500 în mediul rural. În perioada analizată, s-au desfășurat peste 18.600 de controale directe și peste 1.500  de acțiuni, au fost constatate 1.600 de  infracţiuni și au fost aplicate 68.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de 28.000.000 de lei. Efectivele inspectoratului au intervenit pentru aplanarea a peste 3.250 de stări conflictuale, din care 1.680 intrafamiliale. 

SNUAU 112

În anul 2024polițiștii au intervenit la  peste 17.900 de  sesizări din cele 41.589 primite prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. De asemenea, au fost aplicate peste 850 de sancțiuni contravenționale pentru apelare abuzivă sau falsă, în valoare de aproximativ 1.400.000 lei. 

Publicitate
Evoluția fenomenului infracțional

Analiza indicatorilor privind numărul de infracţiuni sesizate în cursul anului 2024  evidențiază un trend ușor descendent al infracționalității sesizate, de la 10.791 infracţiuni sesizate în anul 2023 la 10.731 de infracţiuni sesizate în aceeași perioadă a anului 2024 (-0,56%). Infracţionalitatea sesizată contra persoanei a înregistrat o creștere ușoară în anul 2024. 

În ceea ce privește infracţionalitatea sesizată contra patrimoniului, se remarcă scăderea furturilor cu 16% și a tâlhăriilor cu 13,64%, precum și creșterea  infracțiunilor de înșelăciune cu 16,22%. Infracțiunile informatice au crescut cu 94 de fapte (+20,93%), fiind înregistrate 543 dosare penale pe această linie, fapt generat de dezvoltarea unor noi moduri de operare, de tipul „investment fraud” sau „spoofing”.  

În anul 2024, criminalitatea economico-financiară sesizată a înregistrat o creștere cu 8,7%, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități în 867 de dosare penale și au recuperat prejudicii de 36.323.350 de lei.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

2 aprilie – Ziua Instituției Prefectului