12.9 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

EDITORIAL: Fuga lui Iohannis. Ce se alege de FDGR? Aroganță?!

Știri din Județ

Publicitate
Demisia anunțată, astăzi, de președintele Klaus Iohannis, seamănă cu fuga pe ușa din dos a istoriei. Acum câteva zile declara ferm că nu demisionează. Cum de altfel a făcut-o și în decembrie. Dar, pus în fața unirii forțelor din Parlament contra sa și posibila suspendare, Iohannis a ales calea lașului. Dacă era un adevărat om politic pleca din decembrie, când i s-a terminat oficial mandatul. Dar, odată cu fuga lui de la putere, ce se va alege de acoliții săi și mai ales de FDGR, asociația etnică promovată de el și care, mai are, pârghii politice în județul Sibiu?

Despre sași, în tradiția orală a Sibiului, se spunea mereu că sunt harnici, corecți, buni meseriași. Dar realitatea politică din ultimii 25 de ani ne-a arătat o cu totul altă față a lor. A sașilor din politică. Pentru că eu pot diferenția între sasul de rând, harnic, gospodar și onest și cel ajuns în politică. Cam ca la români.

Hai să nu ne mai ascundem și să spunem lucrurilor pe șleau. Dacă nu era ascensiunea și puterea acaparată de Iohannis, FDGR nu era nicăieri. Adică avântul de la Primăria și Consiliul Local Sibiu cădea de mult, dacă nu era susținut de președintele Iohannis. Același lucru este valabil și la Consiliul Județean și la Cisnădie. Pentru că sașii din FDGR cu atât au mai rămas. Și acest puțin îl mai au în acest mandat, doar datorită lui Iohannis. Dacă nu mai era președinte, rezultatul votului era altul pentru FDGR.

Publicitate

Să nu uităm că organizația Mediaș au pierdut-o de ani buni. Cei din Sibiu de la FDGR au spus că e trădarea celor de la Mediaș. Realitatea este alta și sașii din FDGR Mediaș au fost domni și nu au vrut să iște polemici, dar nici nu puteau accepta autocrația impusă în FDGR și cultul personalității. Aroganța.

La Consiliul Județean, după perioada Bottesch, susținut în accesul la funcție de Iohannis, FDGR a rămas o formațiune de negociere pentru a sta la putere. Aroganță. Cam cum face de 30 de ani UDMR la nivel național. Diferența este că UDMR are și votanți maghiari, ori FDGR nu are votanți sași, ci români. O situație cel puțin bizară, după cum am spus-o ani la rând.

La Cisnădie, au avut primar sas și consilieri locali. Acum au ajuns la un consilier care a bătut palma cu PSD și USR, asta după ce ani la rând au supt la plapuma căduroasă a PNL Cisnădie. Îmi amintesc și acum fața disperată a consilierului local FDGR din Cisnădie la ședința cu scântei din decembrie 2024 despre cine a dat lacul în concesiune unei firme. Știa că autorul faptei a fost primarul sas FDGR. Aroganță.

Am lăsat Sibiul la urmă. Principalul fief politic al FDGR. Aducerea în actualul Consiliu Local Sibiu a unor grei ai FDGR arată disperarea. Adică nu au mai existat membrii pentru candidaturi. Cumva s-au repliat din Consiliul Județean, unde au văzut că nu este rost de acțiune, în Consiliul Local Sibiu. Dar au negociat la sânge cu PNL pentru o coaliție și funcție de vicepreședinte în Consiliul Județean Sibiu. Au dat un post de viceprimar fără atribuții, ca de obicei, PNL-ului, la schimb. Asta după ce au portat negocieri și cu USR. Dar USR nu avea nimic de oferit în Consiliul Județean la schimb.

Constatăm o dorință acerbă de a se agăța de putere a politicianului FDGR. Deși perdant de la un mandat la altul, fără membrii apți politic, dar, cel mai dureros, cu aroganță. La ultima ședință de Consiliu Local, pupila primarului Astrid Fodor, consilierul Guib s-a ridicat și a plecat din sală, când au început să ia cuvântul cetățenii. Aroganță. La fel un alt consilier FDGR întreba, ofticat, pe secretarul primăriei, dacă s-a schimbat regulamentul de ședință, pentru că a permis unui cetățean să vorbească înaintea votului unui proiect de hotărâre, care îl privea. Aroganță. Ca și consilierul FDGR care acum ceva ani spune că scumpirea la gunoi este cât două pachete de țigări și ce atâta tărăboi a oamenilor. Aroganță. Să continui? Deja îmi amintesc toate aroganțele lui Iohannis ca primar și apoi, ca președinte.

La final, las amintirea unei promisiuni a primarului reales Astrid Fodor în campania electorală din 2024. Era luna martie, cred. A promis că va ține conferințe de presă. După ce 10 ani nu a ținut niciuna. Și după alegeri, noi jurnaliștii, nu am mai auzit de conferințe. Aroganță.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bărbat salvat din râul Târnava, la Mediaș