15.2 C
Sibiu
miercuri, 23 aprilie, 2025

Iohannis, de astăzi, definitiv la Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Președintele demisionar Klaus Iohannis s-a mutat de astăzi la Sibiu. Deși legea îi permitea să mai stea 60 de zile la vila de protocol din București, acesta și-a mutat toate lucrurile și se mută de astăzi în Sibiu.

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna a declarat presei centrale că Iohannis va solicita o locuinţă la care are dreptul, în calitate de fost şef de stat, dar că aceasta nu va fi locuinţa despre care s-a vehiculat în spaţiul public că ar fi pregătită pentru Iohannis, în Bulevardul Aviatorilor din capitală. (sursa)

Conform Legii 406/2001, persoanele care au avut calitatea de şef al statului român beneficiază pe durata vieţii de o serie de drepturi și avantaje:

a) folosinţă gratuită a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar;

b) o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată Preşedintelui României în exerciţiu (circa 25.000 de lei);

c) pază şi protecţie, precum şi folosinţă gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, potrivit reglementărilor în vigoare.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

BC CSU Sibiu a câștigat partida cu Dinamo

Deversări controlate la barajul de la Gura Râului