Crucea Roșie Sibiu a reușit, cu sprijinul comunității, să aducă un strop de alinare pentru 35 de familii din oraș. Persoane aflate în situații dificile – părinți singuri cu mai mulți copii, victime ale violenței domestice, vârstnici sau persoane care se confruntă cu depresia – au primit pachete cu alimente de bază.
Pentru voluntarii organizației, a fost un moment emoționant să vadă bucuria celor care au primit nu doar hrană, ci și o vorbă bună. Aceștia le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această inițiativă și reamintesc sibienilor că pot dona alimente greu perisabile în containerele special amenajate la Hypermarket Carrefour Sibiu, în cadrul proiectului Banca de Alimente.
„Din puținul vostru am făcut mult pentru cei nevoiași!!!
În decursul zilei de astăzi, 35 de familii din Sibiu formate din părinți singuri cu mai mulți copii, victime ale violenței domestice, persoane care se confruntă cu depresia sau vârstnici au primit pachete care conțin alimente de baze.

Pentru noi, echipa Crucea Roșie Sibiu, a fost extrem de emoționant când le-am văzut bucuria de a primi hrană și o vorbă bună din partea voluntarilor. În numele lor vă mulțumim și ne înclinăm în fața voastră.
Dorim să vă reamintim că Banca de alimente este un proiect la care și tu poți să participi ori de câte ori faci cumpărături la Hypermarket Carrefour Sibiu. Containerele unde poți să depui alimente greu perisabile se găsesc în dreptul caselor de marcat și sunt supravegheate constant de personalul magazinului” – au scris vineri, pe pagina de Facebook, reprezentanții Filialei Crucea Roșie Sibiu.
