15.2 C
Sibiu
sâmbătă, 05 aprilie, 2025

Un sibian a fost reținut după ce a dat „țepe” imobiliare

Știri din Județ

Publicitate
Un sibian în vârstă de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a dat mai multe „țepe” imobiliare. Acesta a fost trimis în judecată și își așteaptă sentința.

Recent, acesta a fost acuzat de 4 fapte, mai exact, acesta promitea închirierea apartamentului propriu iar după încasarea avansului, nu mai răspundea la telefon. Conform surselor Sibiu Independent, sibianul reținut se numește Oancea Alin Vasile. Acesta promitea încheierea unui apartament situat pe strada Oștirii din municipiul Sibiu, în zona Pieței Rahova. După ce încasa diverse sume de bani cu titlu de garanție sau avans, sibianul nu mai răspundea la telefon. În 2025, prejudiciul creat este de 7.750 de lei.

Conform portsl.just.ro, bărbatul țepar nu este la prima abatere, primele fapte fiind raportate în 2021, când tot așa, sub pretextul unor închirieri, a țepuit mai multe persoane prin emiterea unor antecontracte, încasând mii de lei. Atunci, polițiștii l-au plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Ca măsură complementară, a fost obligat de instanță să înapoieze unei victime suma 4500 Euro, percepută ca avans.

Publicitate

Nu s-a învățat minte și după doar câțiva ani, a repetat metoda. Reclamațiile au început să apară, din nou, la începutul anului 2023. Ce făcea? Închiria fictiv apartamentul de pe strada Oștirii din municipiul Sibiu și solicita plata unei garanții, sumă cuprinsă între 200 și 300 de euro.

Tot în 2023, după ce a făcut ilegalități în Croația, autoritățile de acolo au cerut sprijin României și l-a extrădat în țară. Astfel, judecătorul a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 18.04.2023 în dosarul nr. K-380/2020 de Tribunalul Municipal din Vinkovci.

Noi detalii din partea procurorilor sibieni

Conform acestora, sibianul Oancea Alin folosea nume false și aborda victimele care îşi căutau chirie pe reţelele de socializare, inducându-le în eroare, solicitând și primind de la acestea sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 lei,

Prin ordonanţa procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu de astăzi s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţiile aferente, inclusiv cea de a nu depăşi limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: Poliția Sibiu are dublă măsură