Știu că legal au și obligații, dar percepția generală este că au doar drepturi. Și nu orice drepturi, ci multiple, combinate cu salarii mărite. Mereu aud că este foarte greu să dai afară un angajat la stat. Cum aud și că angajarea la stat se face adesea pe pile și relații. Cunosc și eu asemenea cazuri, dar nu aș generaliza. Însă, este adevărat: angajații la star au drepturi, mult prea multe drepturi. Mai multe ca restul angajaților României, din taxele cărora, cei de la stat își iau salariile mari.
Am să mă opresc pe câteva exemple în acest expozeu. Un angajat de la o primărie locală din județul Sibiu ține instituția de peste un an în procese pentru că a fost dat afară. Unele le pierde, altele le câștigă. Pentru că nici instanțele la noi nu știu să judece unitar aceeași cauză. Iar angajatul la stat, chiar dacă pierde un proces, deschide altul pe o temă similară.
Știu un director de instituție publică destituit. Pe drept. Adică așa spune legea instituției. Apoi a dat în judecată. Repus în funcție. Iar destituit. Nu mai contează că are 70 de ani și iar este pus în funcție publică. Ia și pensie probabil… Și-a angajat la stat toată familia și rudele. Cu acoperire politică.
Un primar nou ales a destuit un funcționar public. Asta este chiar greu pe lege. A adus corpul Funcționarilor Publici în control și apoi a destuit. Doar că funcționarul va da în judecată Primăria și are șanse mari să câștige.
Un sindicat la o instituție de cultură din Sibiu ține în șah de 2 ani instituția. Cu grave deficiențe de imagine. DAR nu declanșează greva generală. Doar 21 de greve de avertisment în timpul concertelor într-un an de zile. Aceste greve au adus prejudicii de imagine și financiare instituției de stat. DAR sindicaliștii au luat salariul integral! Și ce salarii mari! Pentru că în greva de avertisment sunt plătiți, în greva geberală, nu. Așa că oamenii au făcut 21 de greve de avertismet într-un an. Altfel spus, au strigat LUPUL de 21 de ori. Pe banii statului, adică ai mei și ai tăi!
Lista de exemple diferite poate continua. Apoi se pot multiplica exemplele similare și la alte instituții. Am încercat să ilustrez ambele părți ale ecuației sociale: angajați și șefi la stat. Fiecare parte susține că are dreptate, iar justiția le dă dreptate când la unul, când la altul. Ca o paranteză: nu sunt de acord cu faptul că, în România, orice puțoi scăpat din facultate și cu examenul de magistratură luat, poate deveni judecător. De ce nu adoptăm sistemul altor state unde mai întâi profesezi 20 de ani ca avocat sau procuror și abia apoi poți da examenul să devii judecător. Manualul și experiența de viață nu sunt totuna. Dar și aceștia sunt angajați la stat așa că au drepturi.
Sibiul, ca toată România, nu duce lipsă de angajați și șefi la stat cu drepturi. Multe, multe drepturi. Pe care și le apără în instanță, judecați de alți angajați la stat. Da, știu, vor spune unii că există separarea puterilor în stat. Aiurea! De unde vin banii plătiți judecătorilor și procurorilor, adică a magistraților? Cei de la stat spun de la bugetul de stat. Aiurea. Banii vin de la noi, românii cu taxe și impozite.
În concluzie, angajatul la stat este deasupra celorlalți. El este un privilegiat al sistemului creat de el. Nu contează dacă o instituție publică este blocată sau șifonată de proprii angajați. Ei au drepturi, instituția nu. Ei pot închide ghișeul la 13 fix, pentru că atât e programul cu publicul, dar în orele de orar scurte nu îi găsești în birou niciodată. Iar aroganța unora de la stat nu are limite. La fel și nesimțirea!
