Primarul comunei Cârțișoara, Vasilică-Sorin Cârțan, a declarat că administrația locală depune eforturi constante pentru a menține curățenia în zona turistică Bâlea. „Noi am încercat cât am putut de mult să menținem curățenia în toată zona de Bâlea. Am pus pubele poate și la 50 de metri și la 70 de metri luni și vinări, pe perioada de vară. Mergem la ecologizare în toată zona de Bâlea”, a precizat edilul.
Soluții pentru parcări și fluidizarea traficului
Una dintre marile provocări ale zonei este lipsa spațiilor de parcare. Pentru a rezolva această problemă, administrația locală a identificat două terenuri destinate exclusiv parcărilor. „Cea mai mare problemă este problema parcărilor. Acum am scos două parcele, știu doar că o să fie exact cu destinația parcării. Încercăm să descongestionăm traficul din zona Bâlea”, a explicat primarul.
Edilul a subliniat că terenul montan limitează posibilitățile de extindere a parcărilor. „Acolo este o zonă cu parcările așa cum sunt, mici, pentru că e zona de munte. Nu este spațiu să le poți amenaja cât de cât”, a adăugat acesta.
Dezvoltarea turismului la Cârțișoara
Turismul reprezintă o sursă importantă de venit pentru localnici, iar autoritățile caută soluții pentru a-l dezvolta. „O mare parte din oamenii din Cărțișoara se ocupă de turism. Vrem să găsim o soluție de a dezvolta partea asta turistică, să ținem turiștii la Cărțișoara, să reinventăm câte ceva. Ar fi un foarte mare beneficiu pentru întreaga comunitate”, a spus primarul.
Un proiect deosebit de interesant aflat în faza de studiu este construirea unei pârtii de schi. „Avem un domn investitor care face un studiu de fezabilitate pentru o pârtie deschisă. O să vedem dacă la sfârșitul studiului se pretează pentru așa ceva. Nu știm să vă spunem exact. Având în vedere că zona este așa cum este, stâncoasă. Vedem până la urmă dacă se finalizează acest studiu”, a explicat edilul.
Prin aceste inițiative, administrația comunei Cârțișoara speră să creeze condiții mai bune pentru turiști și localnici deopotrivă, transformând zona într-un pol turistic mai atractiv și bine organizat.