12.9 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

Mii de cetățeni străini și refugiați au primit permise de ședere în România

Știri din Județ

Publicitate
În perioada 1 – 13 martie 2025, polițiștii de imigrări au emis, la nivel național, 5.786 de permise de ședere.

Din totalul documentelor, cetățenilor străini le-au fost emise 4.917 de permise de ședere temporară și pe termen lung și au fost înregistrate 3.660 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, alte 869 de permise de ședere au fost emise pentru beneficiarii protecției temporare în contextul punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001. Această directivă stabilește standardele minime pentru acordarea protecției temporare în cazul unui aflux masiv de persoane strămutate și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Publicitate

Polițiștii de imigrări vor fi în continuare alături de cei care au nevoie de sprijin.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bărbat salvat din râul Târnava, la Mediaș