Deputatul PNL Sibiu, Raluca Turcan a anunțat depunerea unui proiect de penalizare mai aspră a parlamentarilor care chiulesc de la ședințe. Turcan a spus și că nu i se pare firesc ca unii parlamentari să facă grevă zilele acestea pe holuri, dar să își ia salariile pentru care au fost aleși, fără să muncească.
„Am inițiat un proiect de hotărâre în Camera Deputaților, prin care creștem sancțiunile pentru deputații care lipsesc nemotivat. Cu alte cuvinte: cine chiulește, plătește!” a spus Turcan într-o conferință de presă.
Turcan crede că parlamentarii trebuie să fie prezenți și să-și îndeplinească mandatul, nu să absenteze pe banii românilor. Proiectul de hotărâre majorează sancțiunea de la 1% la 5% din indemnizația brută pentru fiecare absență nemotivată.
„Exercitarea mandatului nu este opțională, este o obligație față de oameni. Parlamentul României trebuie săfie o instituție credibilă, fundamentală pentru democrație. Eșecul clasei politice duce la creșterea extremismului – iar acest risc trebuie combătut prin responsabilitate și transparență.” susține Turcan.