Rotescu Vladimir, sportiv al Clubului Sportiv Municipal Mediaș, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah Școlar 2025, care va avea loc în Serbia, între 19 și 29 martie. „Suntem extrem de mândri să anunțăm că sportivul nostru talentat, Rotescu Vladimir, va participa la prestigiosul Campionat Mondial de Șah Școlar,” a transmis CSM Mediaș pe pagina oficială de Facebook.
Competiția internațională va aduna peste 900 de șahiști din întreaga lume, iar Vladimir va concura alături de tineri talentați în categoriile U17, U15, U13, U11, U9 și U7, pe secțiuni de masculin și feminin.
„Îi dorim mult succes, concentrare și inspirație în fiecare mutare! Fără sprijinul autorităților locale și al comunității, aceste oportunități nu ar fi posibile. Mulțumim pentru tot ajutorul acordat!”, au mai adăugat reprezentanții clubului. Clubul Sportiv Municipal Mediaș este alături de tânărul sportiv și îi urează succes în această competiție de anvergură internațională
