12.9 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

Miruna și legătura neașteptată cu berzele – începutul unei misiuni de suflet

Știri din Județ

Publicitate
Miruna, fondatoarea Asociației „Prietenii Berzelor”, și-a descoperit pasiunea pentru păsări dintr-o întâmplare neprevăzută în facultate. Deși inițial nu era atrasă de ele, tema lucrării sale de licență – comportamentul berzei albe – i-a schimbat complet perspectiva. Conexiunea formată cu aceste păsări a fost începutul unui drum dedicat protecției animalelor sălbatice. Asociația pe care o conduce astăzi este un refugiu pentru zeci de vietăți aflate în nevoie.

Redăm mai jos mesajul postat de Asociația „Prietenii Berzelor”:

Fă cunoștință cu omul din spatele Asociației „Prietenii Berzelor”. Miruna este mamă, nu doar pentru cei doi copii ai ei, dar și pentru toate animalele care ajung la ea.

Un lucru pe care nimeni nu l-ar bănui despre ea este că ei nu-i plăceau păsările! Toată povestea care a făcut-o să-și schimbe opinia a avut loc în facultate. Studentă la Facultatea de Științe din Sibiu, cu specializarea Ecologie și Protecția Mediului, a fost nevoită să-și aleagă o temă de licență. Deși inițial își dorea să studieze lupul sau chiar ursul de la noi din țară, animale periculoase care îți stârnesc curiozitatea, dar tema sugerată a fost „comportamentul berzei albe”. 🪽

Publicitate

Monitorizarea cuiburilor a fost prima provocare pentru ea. Camera de filmat pe care o folosea nu era una digitală ca în ziua de azi, ci una grea, care trebuia cărată pe o clădire din apropierea cuibului pentru a putea monitoriza berzele. Multe ore s-au petrecut în spatele camerei, iar aici a apărut și conexiunea. Conexiunea care a făcut-o pe Miruna să iubească berzele, iar de aici a fost doar un pas în a iubi toate înaripatele.

Lucrarea ei de licență nu a fost doar despre comportamentul lor, ci despre familia lor. O familie care, prin comportament, emană grijă, iubire și protecție.

Despre evenimentul tragic care a făcut-o pe Miruna și alți trei prieteni ai ei să înființeze asociația o să povestim mai încolo.

Acum este despre ea și despre motivația ei de a face o lume puțin mai prietenoasă cu animalele sălbatice. Dacă ar fi să o caracterizăm în doar două cuvinte, acestea ar fi ✨încăpățânare și pasiune.

Mulțumim că ești!

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Bărbat salvat din râul Târnava, la Mediaș