Viceprimarul din Rășinari, Adrian Iliuț, fiul acestuia și încă un bărbat au fost plasați sub control judiciar după ce au provocat o bătaie generală la Miercurea Sibiului.
Conform IPJ Sibiu, cele trei persoane sunt cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburare a ordinii și liniștii publice. Fiul viceprimarului din Rășinari are 23 de ani, iar tatăl său, 49. Ambii sunt domiciliați în Rășinari. Celălalt bărbat, în vârstă de 31 de ani, este din Miercurea Sibiului.
Aceștia sunt acuzați că, la data de 15 martie, în jurul orei 13:00, la finalul unui meci de fotbal ce a avut loc în Miercurea Sibiului, pe fondul unui conflict spontan, cei trei bărbați ar fi provocat un scandal și s-ar fi agresat reciproc, lovindu-se cu pumnii și picioarele. În urma bătăii, fiul viceprimarului din Rășinari a suferit mai multe răni grave, fiind transportat de urgență la spital.
Scandalagii au fost inițial reținuți pentru 24 de ore, iar astăzi, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.