Universitatea Lucian Blaga din Sibiu prin Facultatea de Medicină este unul dintre cei 20 de parteneri, instituții academice și de cercetare de prestigiu, implicați în ROGEN, o inițiativă națională pentru dezvoltarea cercetării genomice, coordonată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Modernizarea infrastructurii de cercetare
Cu un buget total de 85 de milioane de euro, proiectul ROGEN își propune să revoluționeze cercetarea medicală din România prin modernizarea infrastructurii de cercetare, promovarea inovației și integrarea rezultatelor în sistemul național de sănătate.
Cu o durată de 60 de luni, proiectul beneficiază de finanțare din Fondul European de Dezvoltare Regională (51%), de la bugetul de stat (49%) și contribuții din partea mediului privat (0,1%).
Prorectorul Horațiu Dura: Scopul final al acestui proiect este să prevină bolile grave, în special cancerele
„Suntem parteneri în acest proiect, împreună cu instituții medicale de prestigiu. Așa ca să fac o sinteză, proiectul urmărește să facă o hartă genetică a populației de România, practic să fie o bază de date cu stocare, cu analiză, cu secvențiere la cel mai înalt nivel, pentru a putea fi făcute corelații între structura genetică și patologie. Scopul final al acestui proiect este să prevină bolile grave, în special cancerele, și să urmărească în profunzime fiziopatologia acestor boli. Deci ne așteptăm la rezultate destul de pozitive și sperăm cât mai rapide în urmărirea populației și în prevenirea în principal, dar și în tratament, pentru că având această artă genetică și urmărind tot timpul corelarea clinică-genetică, poate fi și urmărite tratamentele. Deci prevenire, tratament… este un beneficiu pentru populația generală și pentru populația orașului nostru” a declarat prorectorul ULBS, Horațiu Dura.

Beneficiile proiectului ROGEN
Proiectul ROGEN generează multiple beneficii, precum:
*Crearea Rețelei naționale de cercetare genomică, aliniată standardelor europene
*Crearea genomului național de referință, incluzând variante genetice specifice populației din România.
*Identificarea markerilor genetici relevanți pentru diagnosticul precoce și tratamente personalizate.
*Implementarea soluțiilor inovatoare pentru bolile prioritare: cancer, boli infecțioase, boli rare, patologii cardiovasculare și neurologice.
*Transferul rezultatelor cercetării în sistemul național de sănătate, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale.