10.2 C
Sibiu
miercuri, 02 aprilie, 2025

Delegație britanică în vizită la Liceul Tehnologic Mârșa

Știri din Județ

Publicitate
Liceul Tehnologic Mirsa a primit, astăzi, vizita unui grup de profesori de la Wales High School, din Marea Britanie. Grupul, format din 12 persoane, a vizitat școala și a participat la câteva demonstrații și activități didactice.

Delegaţia din Wales a fost condusă de Lisa McCall, directorul Wales High School.

„Suntem încântați să constatăm că, chiar și după 35 de ani de la inițierea acestui parteneriat, relația de colaborare dintre comunitățile noastre rămâne la fel de solidă și autentică. Este o dovadă a angajamentului nostru comun față de educație și dezvoltare.”, a transmis aceasta.

Publicitate

„Atunci când vine vorba de educație, Sheffield și Mârșa împărtășesc aceeași viziune și aceleași valori fundamentale. Ne dorim ca acest schimb de experiență și bune practici să continue să inspire atât elevii, cât și cadrele didactice din ambele comunități.”, a spus și Constantin Coropețchi, directorul Liceului Tehnologic Mârșa.

În cadrul vizitei, Primăria Orașului Avrig a fost reprezentată de Lidia Bădilă, purtătorul de cuvânt al instituției, care a transmis delegației, mesajul primarului orașului Avrig.

„Colaborarea dintre cele două școli este un exemplu remarcabil de prietenie și schimb de bune practici în domeniul educației. Astfel de proiecte contribuie la formarea tinerelor generații și la pregătirea lor pentru provocările viitorului. Mulțumim partenerilor din Sheffield, pentru vizită și pentru dorința de a împărtăși experiențele lor cu cadrele didactice de la Liceul Tehnologic din Mârșa.”

Prietenia dintre cele două instituţii de învăţământ durează din anul 1991.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

2 aprilie – Ziua Instituției Prefectului